Placă dezvelită la Carei în cinstea delegaților orașului la Marea Unire de la Alba Iulia

După ce Caravana Unirii a poposit rând pe rând în localitățile: Medieșu Aurit, Pișcari, Halmeu, Cărășeu, Hotoan și Satu Mare, iată, a venit rândul să poposească și la Carei, unde cu 100 de ani în urmă au fost șapte bărbați aleși să-i reprezinte pe careieni la Marea Unire de la Alba Iulia: Cornel Popp, Corneliu Abrudan, Valentin Vanca, Demetriu Coltău, George E. Indre, Romul George Marchiș și Ambroziu Nicoară. ”Onoare lor și recunoștință localității care i-a trimis cu Credenționale la data de 28 noiembrie 1918”, scrie pe placă.

După intonarea Imnului de Stat al României a rostit o scurtă cuvântare primarul orașului Carei, Eugen Kovacs. El s-a referit la trecutul istoric, ”Careiul este plin de istorie, iar maghiarii respectă sărbătorirea românilor”.

Danciu Zamfir, directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare, s-a referit la ”Cartea Credenționalelor” care a fost editată cu această ocazie și cuprinde toate credenționalele care au fost date atunci, ca împuterniciri ale românilor de a vota la Alba Iuliu Unirea cu patria mamă. A prezentat și pliantul ”Poemele Unirii”, autorii fiind membri din Cenaclul ”Afirmarea” în ”Caravana Unirii”.

Danciu Zamfir a înmânat o copie a Credenționalului primarului orașului Carei. Protopopul Filip Radu a rostit o rugăciune și a sfințit placa.

Poetul George Vulturescu a dat apoi cuvântul reprezentantului Muzeului Județean Satu Mare, Mihai Mocanu care a rostit cuvântul său, făcând referire la mari bărbați care au spus lucruri mărețe despre actul Unirii. Georgeta Govor a interpretat câteva piese muzicale patriotice.

Membrii cenaclului literar ”Afirmarea” au citit din creațiile lor: Ioan Anițaș, Ioan Nistor, Carol C. Koka, Mihai Sas, Ioan Tipu Sălăjanu, Cornel Burcea, Dana Cristea, Gheorghe Cormoș.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 25, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Placă dezvelită la Carei în cinstea delegaților orașului la Marea Unire de la Alba Iulia

  1. A fost o sfidare la adresa memoriei românilor careieni cărora li se refuză o placă la locul desfășurării adunării din noiembrie 1918. Falsificare a istoriei locale! Nu aveți dreptul să susțineți falsificarea istoriei românilor careieni. totul a fost doar spectacol și nimic despre acei români care au avut curajul de a participa la Marea Unire plecând din imperiul austro ungar. Acești români careieni nu au nicio legătură în noiembrie 1918 cu Iuliu Maniu sau Gheza Vida. NIMENI nu a vorbit despre vicarul Romulus Marchiș, trecut ca și Romul pe placă deși s-au împărțit cărți achitate de ministerul Culturii în care apare ca și Romulus Marchiș. A fost o JOUIE NEAGRĂ pentru careieni care de fapt au și refuzat să participe la acest simulacru de manifestare. Important este că v-ati simțit bine, v-ați etalat talentele și ați dat o palmă memoriei careienilor participanți la Marea Unire . nici la 100 de ani de la marea Unire românii din Carei nu au dreptul la o placă pe locul de drept iar sătmărenii vin și încurajează aceste acte mai ales că primarul a oferit si un protocol pentru a mulțumi se pare pentru ajutorul la batjocurirea memoriei românilor din Carei.Numai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.