Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor”, ediția a LXIII – a, pe deal la Huta Certeze și Moișeni

Instituţia Prefectului, Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Casa de Cultură Negreşti Oaş, organizează duminică 12 mai 2019 de la ora 12:00, cea de-a LXIII – a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.

Pentru prima dată în județul nostru, în avanpremierea festivalului, respectiv în 11 mai 2019, va avea loc ședința Asociației Naționale de Folclor din România, la care vor fi prezenți conducerea Asociației precum și cei mai importanți specialiști din domeniul folclorului din România, iar în data de 12 mai aceștia vor participa la Sâmbra Oilor.

Sunt zone în care localnicii îi spun „Ruptul Sterpelor” sau „Sâmbra Oilor”, însă, în esenţă, obiceiul e acelaşi: ciobanii îşi urcă oile la munte, unde, după primul muls, se cântăreşte cantitatea de lapte dată şi se împarte la numărul de proprietari, astfel încât se va şti cât caş, câtă brânză şi câtă urdă i se cuvine fiecărui gospodar pe parcursul întregii perioade de pășunat.

Cea mai cunoscută dintre toate aceste ”sâmbre” este fără îndoială, „Sâmbra Oilor” de pe dealul Huta Certeze și Moișeni, ce se desfăşoară an de an, la începutul lunii mai şi care reuneşte mii de locuitori din județul Satu Mare şi nu numai.

„Sâmbra Oilor” este cel mai cunoscut și îndrăgit ritual străvechi din Ţara Oaşului. Autorităţile comuniste nu au reuşit să cooperativizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să-și lucreze pământurile lor, păstrându-și cu sfințenie, tradiţiile.

Sâmbra Oilor este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, într-un cadru sărbătoresc.

Termenul „sâmbră” semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului. Încă de la Sfântul Gheorghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să păzească oile pe timpul păşunatului.

La începutul lunii mai, toate mioarele din sat sunt duse la stână. Înainte însă, pentru ca animalele să fie sănătoase şi să dea lapte mult, sunt binecuvântate de preot. Însă nu acesta este secretul pentru ca oile să dea mult lapte. Ciobanii spun că mioarele trebuie dezmierdate. Din laptele lor, gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză. Reţeta nu este complicată, dar este secretă. Şase litri de lapte la un kilogram de caş. Acesta este pus la stors, după care urmează petrecerea.

Pentru a retrăi unul dintre cele mai vechi ritualuri pastorale, sătmărenii sunt invitați cu toții să ia parte la această splendidă sărbătoare.

În program:

Deschiderea oficială: – Momentul de Sâmbră, sfințirea turmelor de oi și măsurișul laptelui

Irina Man și Grupul din Bixad

Ansamblurile Folclorice „Oașul”, ,,Sânzâienele”din Negrești Oaș și Maria Tripon

Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț

Maria și Mihai Nemeș

Petre si Petrică Zele

Ansamblul Folcloric al Județului ,,DORURI SĂTMĂRENE’’

Ansamblul Folcloric ,,Mugurelul” din Biserica Albă – Ucraina

Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii”

Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Carmen Sas

Mihai Zele și Ansamblul ,,Țara Oașului”

Ansamblul Folcloric ,,Florile Turțului”

Țâpuritoarele din Batarci și Maria Hosu

Grupul de țâpuritoare din Racșa

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 27, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.