Sfânta Liturghie din a doua zi de Paște, la biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Luni, 29 aprilie 2019, a doua zi a Sfintelor Paşti şi sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de biruinţă, de la ora 10,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă” din Satu Mare, paroh fiind Pr. Cornel Pop.

Din soborul slujitor au făcut parte 16 preoţi, dintre care îi amintim pe Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Cristian Peteri, slujitor la acest Sfânt Altar, Pr. Viorel Boloş, pensionar, Pr. Florin Orăştianu, secretar protopopesc, Pr. Dr. Cristian Boloş, de la catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Pr. Ioan Virgil Pop din Livada, Pr. Almon Gheorghe Chirilă din Vetiş, Pr. Petru Donca din Balta Blondă, Pr. Adrian Arba din Băbăşeşti, Pr. Alexandru Chiş, pensionar, Pr. Petru Tătăran, pensionar, Pr. Florin Silaghi, de la Penitenciar, Pr. Vasile Tătăran, de la biserica „Naşterea Maicii Domnului”, Pr. Gheorghe Donca, de la biserica „Buna Vestire”, 4 arhidiaconi.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Ioniţă Struţi, care este şi cantorul sfântului locaş. Un număr mare de credincioşi a venit ca să se roage împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin şi soborul, încât biserica a fost arhiplină. Între ei s-au aflat prefectul Darius Filip, cu soţia şi copilaşul său mic, deputatul Octavian Petric, membru în Adunarea Naşională Bisericească, respectiv în Adunarea Eparhială, fostul ministru Octavian Silaghi, cu soţia şi fetiţa lor de doi ani, şi Ing. Mircea Leţiu, cel care de 10 ani aduce pe cheltuială proprie, în Eparhie, cu avion uşor, Sfânta Lumină ce soseşte pe Aeroportul din Bucureşti cu o cursă charter de la Ierusalim, care transportă delegaţia specială a Patriahiei Române, ce a aduce în România Sfânta Lumină prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În faţa credincioşilor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un interesant şi cuprinzător cuvânt de învăţătură, în care s-a referit la întreaga perioadă pascală şi la impotanţa ei pentru mântuirea sufletelor credincioşilor.
„Praznic mare şi sfânt ne-a dăruit Dumnezeu. Cel mai mare praznic, care este numit de Sfinţii Părinţi praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor, împărăteasă şi doamnă. Adică regina tuturor sărbătorilor de pe cuprinsul unui an de zile. Învierea Domnului este temelia credinţei noastre, iar Învierea lui Hristos este garanţia Învierii noastre. De aceea, la Învierea Domnului, toate sunt cuprinse de un cutremur. Dacă praznicul Naşterii Domnului este o sărbătoare a familiei, a celor mici, a colindului, a bucuriei, sărbătoarea Învierii Domnului este învăluită într-un veşmânt de pregătire intensă. De aceea îi şi spune postului de dinaintea Învierii Postul cel Mare. Într-un veşmânt de smerenie, de pocăinţă, de aşteptare şi pregătire, şi apoi vine Noaptea Învierii, când încep clopotele să sune în toată creştinătatea, în toate oraşele, satele, mănăstirile şi schiturile, încât clopotele din noaptea de Paşti bat ca niciodată. Când auzi clopotul în noaptea de Paşti te cuprinde un fior şi simţi că se cutremură cerul şi pământul, că au aşteptat vestea Învierii Domnului şi acest lucru s-a petrecut. Şi în grabă, toţi plecăm la biserică şi o înconjurăm, după ce am primit Lumină de la preotul nostru, care iese ca un arhanghel între Sfintele Uşi, care simbolizează Împărăţia lui Dumnezeu. Iese şi ne îndeamnă: Veniţi de luaţi Lumină. Toată lumea, cu mâinile tremurând, aprinde lumânările şi începe procesiunea de înconjurare a bisericii în miez de noapte. La 12, când e noaptea mai profundă. Noaptea aceea simbolizează întunericul lumii, în care petrecea lumea şi în care petreceau inclusiv sufletele celor care, până la Hristos, ajungeau în întuneric, în iad. Era închis raiul, nu ajungeau la Dumnezeu, ajungeau în iad. Şi erau în iad şi sufletele lui Adam şi al Evei şi toate sufletele drepţilor. Erau într-o aşteptare plină de nădejde, pentru că ei ştiau că Dumnezeu Îşi va ţine făgăduinţa şi va trimite un izbăvitor, un mântuitor.”

Apoi, Preasfinţitul PĂrinte Episcop Iustin a vorbit despre calea mântuirii creştinilor şi dobândirea vieţii celei veşnice:
„Nu putem fi părtaşi la Învierea Domnului dacă nu purtăm Crucea Lui, dacă nu luăm asupra noastră rănile Lui şi dacă nu participăm la viaţa Bisericii, dacă nu ne mărturisim păcatele, dacă nu ne căim de ele şi nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului. Garanţia Învierii şi puterea Învierii va fi Trupul şi Sângele Domnului. Ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci… Împărtăşania este leac vindecător şi pentru bolile fizice. Pentru toate bolile şi neputinţele noastre. Nu este numai garanţia Învierii. Şi ce este mai important? Ne transformă, ne înduhovniceşte, ne îndumnezeieşte. Trupul nostru, care primeşte Trupul lui Hristos înăuntru se face cu noi izvor de îndumnezeire. Devenim Dumnezei după har. Intrăm în familia lui Dumnezeu în toată viaţa noastră. De aceea, Învierea şi simbolistica Învierii, slujba Învierii, toate obiectele din biserică sunt îndreptate spre Înviere.”

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a fost felicitat de preotul paroh Cornel Pop pentru cei 25 de ani de Arhierie şi i-a înmânat din partea credincioşilor o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe şi un coş cu flori.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 30, 2019. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.