Muzeul de Artă Satu Mare găzduiește cea de-a XXVI-a ediție a expoziției internaționale Micul Prinţ

Micul Prinț, eveniment-happening cu caracter internațional, aflat la a XXVI-a ediție, face parte din expozitiile deja înscrise Ca anuale în programul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare. Este singurul eveninent ce adună pe simeze, artă din toate categoriile și de toate vârstele. De la copii care sunt invitați din diverse cercuri, asociaţii sau școli cu profil artistic, la studenți ai facultaților de artă pâna la artiști plastici profesioniști se întâlnesc pe aceleaşi simeze sub provocarea genereroasă aleasă din paginile nemuritorului Mic Prinț a lui Saint Exupery.

Evenimentul promovează și dezvoltă talente ce  în timp devin artiștii crescuți în această ”pepinieră” a creației.

Anul acesta tema este copilăria, jocul , inocența, candoarea . Se anunță participări din toată țara și de peste hotare.  Iată o dovadă ca arta nu are vârstă întâmplându-se unic de la cea mai fragedă vârstă de câțiva anișori  a copiilor până la artiştii plastici profesionişti.

Partener de activitate este și de această dată Teatrul de Nord. Ziua de 14 mai, după vernisajul de la ora 16.00 și întâlnirea cu iubitorii  de artă ai muzeului se încheie cu un spectacol – One man show la Sala Studio a Teatrului de Nord cu începere de la ora 19 – INB0X cu Mihai-Florian Nițu, actor al Teatrului Național Cluj, un spectacol scris și regizat de Iana Oprișa, masterand al FTT Cluj Napoca.

Evenimentul este organizat de Filiala UAPR Satu Mare, Secţia de Artă a M.J.S.M, în colaborare cu artiștii participanți  și va fi ilustrat de un pliant, diplome pentru copii și studenți, toate în concepția grafică a Cristinei Gloria Oprișa.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 13, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.