La Galeria de Arte a Consiliului Județean expun pictorul Bakos Károly și sculptorul Vasile Dragoș

Joi, 16 mai 2019, la Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean au deschis o expoziție cu creațiile lor pictorul Bakos Károly și sculptorul Vasile Dragoș, membri ai Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare. La vernisaj au fost prezenți președintele AAP Satu Mare, Gergely Csaba, prim-vicepreședintele Tillinger Ștefan, Anișoara Ienășoiu, moderatoarea evenimentului și Pfeifer Melany care a asigurat partea muzicală a evenimentului.

Anișoara Ienășoiu a prezentat date din biografia celor doi artiști.

Bakos Károly s-a născut la 17 iunie 1960. A învățat la Școala de Arte din Satu Mare, iar între anii 1991-1997 a lucrat ca profesor de desen. Este membru al Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare din anul 1992. Participă cu regularitate la expozițiile care se organizează. A participat la expozițiile din Satu Mare, Baia Mare, Carei, Târgu Mureș, Fehérgyarmat, Csenger, Nyiregyháza, Gyöngyös, Debrecen. A participat la expozițiile colective la: Satu Mare, Tășnad, Baia Sprie, Nyiregyháza, Csenger, Fehérgyarmat.

Lucrările lui se împart în două categorii, unele în stil clasic: luciu de ape, râuri, cu atmosferă liniștită, și mai nou și-a dezvoltat un stil nou, mai abstract, o combinație a corpului uman cu instrumente muzicale, metamorfoza dintre corpul uman și muzică, în care domină contururile umplute cu culori în speță largi, simbolizând femeia.

Vasile Dragoș s-a născut la 10 februarie 1958 la Turț. Aici a făcut școala primară, apoi a absolvit Liceul CFR, în 1979. Din anul 2009 este membru al Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare. Până în prezent a participat la expozițiile de la Satu Mare, Carei, Tășnad, Turț, Cluj-Napoca, Fehérgyarmat, Tokaj, Téglás, Gheorghieni, Târgu Mureș, Debrecen. Din copilărie a fost atras de desen, apoi a trecut la sculptură. Cutreiera pădurile adunând crengi și rădăcini cărora reușea să le dea o formă corespunzătoare, potrivit fanteziei creatorului.

Practică sculptura în lemn, iar tema sa preferată este omul, care apare în diferite ipostaze. Are sculpturi în relief și tridimensionale. Sculpturile lui stilizate prezintă un grad de înrudire cu statuetele din lemn africane. Opera lui cuprinde și personaje din istoria noastră. Despre opera celor doi artiști plastici a vorbit pe larg președintele Asociației Artiștilor Pastici Satu Mare, Gergely Csaba.

Pfeifer Melany a delectat publicul cu câteva cântece frumoase. Expoziția este deschisă și se poate vizita între 16 mai și 5 iunie 2019.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 16, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.