Membrii cenaclului ”Afirmarea” i-au comemorat pe poeții care au trecut la cele veșnice

Joi, 23 mai în cadrul ședinței cenaclului ”Afirmarea” au fost comemorați poeții născuți în luna mai, cei care au trecut la cele veșnice, precum și cei născuți în luna mai și sunt în viață. Au fost prezenți în număr mare membrii cenaclului: Ioan Anițaș, unul dintre sărbătoriți, Mihai Sas, Gheorghe Șanta, Aurel Pop, Carol C. Koka, Gheorghe Cormoș, Andrei Sălăjan, Ioan Moldovan, Alexandru Ardelean, Georgeta Govor și Claudiu Govor, Ioan Tipu Sălăjanu, Cornel Burcea, Nicolae Pop, Dana Criste, George Vulturescu, Gheorghe Munteanu, Alexandru Vaștag.

Primul care s-a înscris la cuvânt a fost Gheorghe Cormoș, care a depănat amintiri despre Ion Bala, care a fost un ”tip de cenaclu” . În ciuda opiniilor diferite, de-a lungul anilor s-a legat o prietenie statornică între cei doi. A fost un critic de seamă, intransingent. A avut multe de învățat de la el. Gheorghe Cormoș a dat citire unui poem scris în memoria sa.

A vorbit apoi poetul Ioan Nistor care a relevat faptul că Ioan Bala a condus multă vreme, cu pricepere, cenaclul ”Afirmarea”. Astăzi putem constata că Ioan Bala lipsește cenaclului, lipsește în general culturii sătmărene. A vorbit apoi despre Viorel Vladimirescu, un poet desăvârșit de care îl leagă multe amintiri frumoase.

Despre trecutul cenaclului a vorbit cel mai îndreptățit dintre toți, George Vulturescu. El a vorbit despre relațiile care au existat și mai există între cenaclu, Ion Bala și actualul conducător al cenaclului Ioan Anițaș, având în vedere faptul că mulți ani la rând el a fost directorul Direcției de Cultură a Județului Satu Mare.

Despre Viorel Vladimirescu a vorbit Aurel Pop. Are cu el amintiri frumoase de pe când lucra la ”Bulevardul știrilor”. A dat citire la datele biografice ale lui Viorel Vladimirescu și Ion Bala, arătând studiile și opera lor, activitatea pe care au desfășurat-o pe tărâmul culturii sătmărene. Aurel Pop a amintit și despre col. (r) Vasile Rus, scriitor a mai multor lucrări importante, organizatorul unui adevărat muzeu la Valea Vinului. El a împlinit frumoasa vârstă de 94 de ani.

Despre Ion Bala și Viorel Vladimirescu a mai vorbit Ioan Moldovan, care a spus că la Tarna Mare se preconizează ca o stradă să-i poarte numele, având în vedere că a predat o vreme acolo. Nicolae Pop și-a exprimat bucuria că s-a organizat acest eveniment comemorativ ca semn al prețuirii de care se bucură poeții sătmăreni trecuți la cele veșnice.

Au mai luat cuvântul Georgeta Govor, Cornel Burcea și Ioan Tipu Sălăjanu care a dat citire la câteva epigrame la adresa celor sărbătoriți.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 23 mai 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.