Interviu cu preotul Gabriel Gorgan, despre construcţia bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”

Biserica cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la capul podului Golescu, actualmente aflată în construcţie, este una din cele mai impozante lăcaşe de cult care vor înfrumuseţa oraşul nostru. Din 2004, sfintele slujbe sunt săvârşite de preoţii parohi Ioan Socolan, Tiberiu Vălean şi Gabriel Gorgan în demisolul construcţiei, urmând ca în decurs de câţiva ani să fie inaugurată şi biserica. Preotul Gabriel Gorgan a acceptat să ne povestească despre începuturile acestui plan şi speranţele sale pentru ca paroh al acestei biserici.

 

poza-spiritualitate

Reporter: Când a început construcţia bisericii, cine a început-o şi care au fost primii preoţi slujitori?

Preot Gabriel Gorgan: Ideea a pornit în anul 1990 după Revoluţie, deoarece partea aceasta a oraşului (cartierele Micro 15 şi 16) nu avea biserică. A pornit la început ca şi o idee, apoi s-a mers pe cale legală, s-a cerut binecuvântarea episcopului de la Oradea pentru că atunci judeţul Satu Mare şi judeţul Bihor erau împreună o episcopie. S-a sfinţit locul pentru biserică şi crucea din partea laterală a bisericii a fost atunci aşezată aici şi s-a pus piatra de temelie a bisericii. Apoi s-au urmat paşii legali pentru a putea fi demarată construcţia. S-a făcut apoi proiectul, de către arhitectul Florescu. S-au obţinut toate avizele şi aprobările. În anul 1992 s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie în biserica provizorie în care s-a slujit până nu demult, până în anul 2004. Primii preoţi au fost Pop Gheorghe care a trecut la Domnul în anul 2007. El a început primele demersuri legate de autorizaţia de construcţie pe care a şi obţinut-o împreună cu părintele Ioan Socolan şi  încet-încet au început să se ocupe de ridicarea bisericii.

R: Care este importanţa acestei biserici pe plan local?

Pr. G.G.: Orice biserică este importantă pe plan local, pentru judeţ şi pentru comunitate. Biserica este un factor decisiv în formarea spirituală a unei comunităţi. Are o importanţă egală ca şi celelalte biserici, fiecare biserică (mă refer la biserici ortodoxe) are un rol deosebit în viaţa comunităţii.

R: Care este structura construcţiei, ce stil respectă, cum va arăta în interior şi câţi credincioşi va adăposti în final?

Pr. G.G.: Fiecare biserică are ceva deosebit, important este că în fiecare biserică se săvârşesc Sfintele Taine. Biserica noastră păstrează erminia bizantină, anumite reguli ale construcţiei unei biserici, pe care le-am respectat. Are formă de cruce greacă. Ca dimensiuni, are lungimea de 54 de metri iar lăţimea de 36 de metri şi poate adăposti până la 3.000 de credincioşi.

R: Care sunt costurile totale la care se ridică lucrările?

Pr. G.G.: Nu putem şti, s-a investit foarte mult până acum, mai este încă de construit. Nici nu putem anticipa pentru că preţurile se schimbă şi s-au schimbat până acum foarte mult şi nu cred că aş putea spune nici măcar o sumă aproximativă.

R: Cine sprijină financiar buna desfăşurare a lucrărilor?

Pr. G.G.: Cel mai important sprijin îl avem de la credincioşii noştri. Biserica noastră s-a ridicat şi se ridică din banul văduvei. De multe ori rămânem şi noi surprinşi că cei mai săraci credincioşi sunt cei mai darnici: cei care au probleme financiare şi o duc greu ajută mult biserica. Cei care ar putea să ajute mai mult, o fac mai puţin. Rămânem surprinşi când vedem aceste lucruri, dar ne rugăm lui Dumnezeu să reuşim să ducem la bun sfârşit lucrările.

R: De ce au fost aleşi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena ca protectori spirituali?

Pr. G.G.: Au fost aleşi pentru ceea ce reprezintă ei pentru credinţa creştină, pentru ortodoxie în mod special. Sunt protectorii ortodoxiei. Împăratul Constantin cel Mare este cel care a dat edictul de libertate pentru creştinism, iar împărăteasa Elena a fost cea care a  descoperit lemnul Sfintei Cruci. Sunt nişte lucruri deosebite care au marcat viaţa bisericii în primele secole şi împăratul Constantin şi-a adus aportul deosebit pentru aceste lucruri. De aceea, nefiind în oraş nicio biserică care să aibă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” s-a găsit de bun augur să fie ei aşezaţi la cel mai de cinste loc pentru biserica noastră.

R: Ce momente mai importante au fost până acum în viaţa bisericii?

Pr. G.G.: Fiecare moment este important în viaţa bisericii. Bineînţeles că momentul târnosirii bisericii de la demisol, unde ne aflăm acum. Practic vor fi două altare: primul care s-a sfinţit deja pe data de 21 mai 2004 atunci când Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Iustinian şi episcopul Iustin au săvârşit slujba de târnosire adică de sfinţire a bisericii. A fost un moment deosebit. Apoi, în fiecare an de hramul bisericii unul dintre episcopii noştri este prezent. De la început până acum s-a păstrat o tradiţie care face ca la fiecare hram al bisericii să fie prezent unul dintre episcopi şi credincioşii ştiu acest lucru şi cinstesc cu mare drag sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi.

R: Când credeţi că va fi gata noua biserică?

Pr. G.G.: Nu putem anticipa acest lucru. Am dat deja comandă la crucea de pe turla bisericii şi va fi o cruce deosebită, o cruce unicat în oraş, va fi suflată cu aur, va fi luminată în timpul nopţii şi va avea şi o lampă de balizaj pentru clădirile care depăşesc 50 de metri. Va fi un reper, spunem noi, pentru celelalte lucrări pe care le vom aborda anul acesta. Vrem să încercăm şi chiar să terminăm acoperirea turlei principale şi parţial a acoperişului care va acoperi nava centrală a bisericii.

R: Anul 2013 este anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Ce semnificaţie are aceasta pentru parohie?

Pr. G.G.: Şi anul acesta la hram va fi prezent Prea Sfinţitul Iustin Sigheteanul, marţi, pe 21 mai 2013. Va fi o sărbătoare deosebită cu foarte mulţi preoţi şi foarte mulţi credincioşi. Este anul omagial şi într-adevăr lucrul acesta ne face să ne bucurăm, pentru că Sfinţii Împăraţi, aşa cum am zis, reprezintă un factor decisiv al bisericii ortodoxe. Au fost personaje marcante în istoria bisericii universale, iar acum Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte şi îi apreciază şi încearcă să transmită mai departe dragostea pe care aceştia au avut-o faţă de biserică, faţă de creştinism.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 19, 2013. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *