Expoziție și prezentare de modă „Industria textilă şi moda la Carei”, de Cosmin Mureșan

Sâmbătă, 13 iulie 2019, de la ora 19.00, la Castelul Károlyi din municipiul Carei va avea loc vernisajul expoziției „Industria textilă și moda la Carei”, realizată de designerul vestimentar Cosmin Mureșan, „Création de mode”, cu sprijinul Muzeului Județean Satu Mare, secția Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Realizată la Castelul Károlyi, expoziţia atrage atenția asupra industriei textile din județul Satu Mare. Este un domeniu de activitate de veche tradiție, care prin numărul de angajați și valoarea producției pe care le-a angrenat de-a lungul vremurilor, poate fi apreciată ca un element esențial al identității economice a regiunii și poate fi considerată un element valoros al identității sătmărenilor.

Industria textilă sătmăreană reprezintă un domeniu cu care se pot mândri generațiile care au lucrat zi de zi într-o ramură competitivă, un domeniu ce poate să se constituie ca un reper în căutările identitare ale noii generații. Fabricile Mondiala, Dantex sau Ardeleana dar şi filaturile, atelierele de pictură textilă sau croitoria din Carei, au fost branduri recunoscute ale industriei textile românești.

Expoziţia se doreşte a fi una inedită și originală, prin angrenarea unor repere creative din comunitate, reprezentate de designeri vestimentari din societățile comerciale sau designeri independenți. Pe lângă o scară cronologică care prezintă ţinute inspirate din moda careiană din decadele cuprinse între 1900 şi 2000, expoziția mai cuprinde şi o prezentare de modă, concepută special pentru vernisaj, iar pentru a spori percepția legăturilor dintre creațiile vestimentare și comunitate au fost realizate ținute ce conțin elemente simbolice ale clădirilor emblematice din Carei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 11, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.