Cetatea Sătmarului s-a trezit la viață. Paradă medievală în centrul municipiului Satu Mare

Înainte de debutul oficial al celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Medieval MedievArtFest – Ardud 2019, ordinele cavalerești invitate au efectuat o deplasare de la Ardud la Satu Mare, unde în centrul municipiului au defilat spre încântarea sătmărenilor și au realizat demonstrații de atac.

Lăncierii de Ardud, Garda de Mureș, Scutierii de Muhlbach – Sebeș, Straja Cetății Sucevei, Ordinul Cavalerilor Cetății Roșii – Sibiu, Ordinul Solomonarilor – Suceava,  Stegarii de Mureș, Arcașele Cetății Ardud, Lupii de Foc, MedievalArt – București, Trupa de dans Dracones – Târgu-Mureș, coordonați de actorul și regizorul Teatrului ”Scena” din Târgu Mureș, Liviu Pancu s-au întâlnit la Catedrala Romano-Catolice din Satu Mare, de unde au pornit în paradă în jurul Parcului Central, pe Aleea Coposu, în ”groapa lui Gyuszi”, unde au efectuat demonstrații de atac cu tunul. Lănci, arcuri, spade, instrumente de luptă, strigăte de luptă, veșminte de cavaleri templieri, oșteni, solomonari, domnițe, arcașe, muzicieni, flăcări, pe străzile Sătmarului, care în ziua de azi din păcate nu mai are nimic medieval! Un zid din vechea cetate, un turn, o amintire!…

Dintre oficiali au fost prezenți și s-au alăturat paradei: viceprimarul Doina Feher, consilier județean și președintele Organizației de Femei PNL Satu Mare, Carmen Dobra, primarul orașului Ardud și sufletul MedievArtFest Ardud, Ovidiu Duma, secretarul orașului Ardud, Cristian Micle.

Emoția Evului Mediu a cuprins vineri după-amiaza și Cetatea Sătmarului, din care chiar în zilele noastre nu a mai rămas nimic, cu ocazia MedievArtFest Ardud s-a reîntors puțin la vremurile de demult. Sigur că și acum 500-600 de ani, pe străzile din interiorul fostei cetăți sătmărene răsunau tobele, sunau spadele, tunurile și lăncile, și instrumentele muzicale tradiționale., treceau grațios frumoasele acelor timpuri, teutonii care vegheau din turnuri… Cetatea Sătmarului nu a murit, spiritul ei este acolo, pe străzile din Centru, adânc îngropat sub construcțiile de azi.

Să ne aplecăm cu respect înaintea faptelor de glorie ale strămoșilor noștri, care și-au dat viața pentru ca azi să nu fim un popor de sclavi. Să învățăm din acele vremuri când cuvântul dat era lege, onoarea era totul, credința era răsplătită iar nemernicia aspru pedepsită, nu ca azi! Când cultura și studiile cuiva îl plasau în cele mai înalte cercuri și dădeau greutate vorbelor sale! Să lăsăm farmecul acelor vremuri demult trecute să ne bucure și să ne încarce spiritual. Invităm sătmărenii să se bucure de MedievArtFest Ardud 2019!

A consemnat Elena Ioana Koka 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 20, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.