Dansul focului inițiatic în Cetatea Ardud. Ziua a doua a MedievArtFest Ardud 2019

Festivalul MedievArtFest Ardud 2019 a continuat și în ziua de sâmbătă, 20 iulie. Programul a fost unul menit să scoată ardudenii din case și să-i facă să ia parte în număr mare la programul oferit în aceste zile. ca la sărbătorile din marile orașe. Publicul a fost numeros, s-a văzut o creștere a numărului celor care au ales Ardudul ca loc inedit de petrecere a acestui sfârșit de săptămână, în atmosferă de poveste medievală. 

Începând cu ora 10.00, în curtea interioară a Cetății Ardud și în apropiere s-au desfășurat: Animație medievală la taberele cavalerilor, Zborul din Școala Stegarilor cu Stegarii de Mureș, Lupta medievală și spiritul cavaleresc – Ordinul Cavalerilor Cetății Roșii – Sibiu, Școala Scutierilor cu Scutierii de Muhlbach – Sebeș, Dansuri medievale interactive cu domnițele de Muhlbach – Sebeș, pași de dans din ținuturi îndepărtate cu domnițele Străjii Cetății Sucevei, jocul ielelor cu trupa de dans Dracones – Târgu Mureș, ”Apărarea neamului și spiritului uman” cu Straja Cetății Sucevei, ”Legenda cavalerului din ținutul Leului de Aur” – Scutierii de Muhlbach, Sebeș, cântare despre Oameni și Sufletul Locului cu Focul Viu – Maramureș, Muzica medievală, o hrană a sufletului, cu Nomen est Omen.

După ora 21.00, a început cel mai așteptat moment din program, Spectacolul ”Omul și Piatra Filosofală”, o producție MedievArtFest Ardud 2019, coordonat de directorul artistic Liviu Pancu și pus în scenă exemplar de: Teatrul Scena, Lăncierii de Ardud, Arcașele Cetății Ardud, Ordinul Cavalerilor Deus Vult Oradea, Garda de Mureș, Scutierii de Muhlbach, Stegarii de Mureș, Lupii de Foc, Ordinul Cavalerilor Cetății Roșii, Straja Cetății Sucevei, Ordinul Solomonarilor, trupa de dans Dracones, Medieval Art.

Spectacolul a fost despre moartea în luptă, adusă de săbiile călite în foc, despre reînnoirea tot prin foc, dar și prin iubire. A fost despre invocarea puterii divine asupra celor păcătoși sau fără speranță. Despre iubirea și credința care ard în cele mai aprige flăcări sufletul omului, pentru a-l purifica. O punere în scenă demnă de cele mai mari festivaluri medievale.

De când omul a descoperit focul, acesta l-a apărat de pericole, l-a salvat de la moarte, i-a oferit o hrană mai bună trupului, dar i-a încălzit și sufletul deprimat, înfrigurat. ”A te juca cu focul” poate fi cea mai sublimă formă de artă. Dacă nu-l stăpânești arde totul, la fel ca pornirile rele ale ființei umane, care pot distruge totul.

Organizatorii sunt Primăria Orașului Ardud, Consiliul Local Ardud, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Casei de Cultură ”Dr. Augustin Mircea” Ardud și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare. Felicitări Primăriei Orașului Ardud și a tuturor celor implicați în promovarea artei în cea mai sublimă formă, sâmbătă seara la Ardud!

Elena Ioana Koka 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 21, 2019. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.