”Pe ulițele satului”, tabără de creație gratuită pentru copii la Muzeul din Negrești-Oaș

Primele evenimente organizate sub brandul Zestrea Oașului încep luni, 29 iulie, la Negrești-Oaș cu o incursiune în lumea satului oșenesc, o tabără de creație gratuită pentru copiii și adolescenții din Negrești-Oaș.

Tabăra de creație intitulată „Pe ulițele satului, la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului” se desfășoară în perioada 28 iulie – 16 august și va cuprinde nu mai puțin de 25 de ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat. Tabăra va culmina cu un spectacol de teatru pentru copii, urmat de noaptea luminilor.

Programul a fost astfel conceput încât fiecare copil din Negrești-Oaș să aibă ocazia să participe cel puțin la o activitate care îi este pe plac, la ateliere fiind invitați și părinții sau bunicii.

”Am gândit aceste ateliere astfel încât să oferim șansa de a participa fiecărui copil, dar și cu scopul de a apropia copiii din Negrești-Oaș de cei din Diaspora, întorși în această perioadă acasă. Îmi doresc ca aceste ateliere să fie un mod plăcut de a petrece vacanța pentru copii și părinți deopotrivă, care vor putea participa împreună la activități, deoarece Muzeul va fi deschis pentru toți. Pe de altă parte, pentru copii va fi prilejul de a se familiariza și a deprinde tradițiile noastre vechi”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

Directorul Muzeului, Anca Natalia Rusu, a precizat că evenimentul se află la a treia ediție și este organizat după succesul anilor trecuți, cu mici modificări.

„Am gândit atelelie de lucru interactive în cadrul cărora copiii să se inițieze în meșteșuguri uitate de mulți părinți, dar stăpânite încă de bunici. Avem și în acest an o diversitate de ateliere la care îi invităm pe copii împreună cu părinții sau bunicii”, a declarat Anca Natalia Rusu.

Programul Taberei de Creație:

29 iulie – 16 august 2019, orele 10:00 – 12:00

Luni, 29 Iulie
Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu – prezentarea unei cărți care va fi citită copiilor, urmată fiind de activități de socializare, colorat, pictură
Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea I – Fantezii imaginare despre figura umană – pictură pe sticlă
Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică

Marți, 30 Iulie
Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești-Oaș – prezentare practică de prim ajutor în caz de înec
Atelier ATOPO – arta „de a bate toaca”
Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea II – Pictură cu motive vegetale și aranjamente florale

Miercuri, 31 iulie
Drumul pâinii – Asociația Pensionarilor și părinții – descoperim toate etapele de transformare a bobului de grâu în pâine caldă
Povestea bunicii – atelier meșteșugăresc cu Floare Finta, Tezaur Uman Viu, Floare Hotca – Luminător al satului, Hotcă Ana, Maria Finta, Mirela Bud și Mihaela Deac – Cum se cos nasturii? Așa apar trandafirii pe ie? Podoabele femeilor erau lucrate în casă? La toate aceste întrebări avem răspunsurile aici!

Joi , 1 august
Atelier gastronomic – Voluntari bucătari, Asociatia Pensionarilor și părinții – Ziua ,,dulce”- pregătim și degustăm gogoși și bomboane
Atelier de pictură – Pop Irina – pictură – icoane pe sticlă

Luni, 5 august
Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești-Oaș – prezentare practică de prim ajutor în caz de stop cardio – respirator
Atelier ASCOR Baia Mare – Jocurile copilăriei

Marți, 6 august
Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică
Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu – prezentarea unei cărți care va fi citită copiilor, urmată fiind de activități de socializare, colorat, pictură
Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea III – Pictură cu motive vegetale și aranjamente florale

Miercuri, 7 august
Atelier de pictură – Pop Irina – pictură pe borcane de sticlă
Povestea bunicii – atelier meșteșugăresc cu Floare Finta, Tezaur Uman Viu, Floare Hotca – Luminător al satului, Hotca Ana, Maria Finta, Mirela Bud și Mihaela Deac – Împletim povestea cu meșteșugul

Joi, 8 august
Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică
Atelier de muzică și tradiții din Țara Oașului – Tripon Maria, ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele – învățăm ,,a juca ” și ,,a țâpuri”, descoperim cetera și zongora
Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu -activități de socializare, colorat, pictură

Luni, 12 august
Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea IV – Montarea și prezentarea lucrărilor
Atelier de pictură – Pop Irina – pictură – icoane pe sticlă
Atelier Cercetașii

Marti, 13 august
Atelier de pictură – Pop Irina – pregătirea materialelor pentru noaptea luminilor
Atelier gastronomic – Voluntari bucătari, părinți, Asociația pensionarilor -învățăm să preparăm mâncare tradițional oșenească „boace”

Vineri,16 august
Spectacol de teatru pentru copii ,,Apolodor” – ora 20:00
Noaptea luminilor – Pop Irina

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iulie 27, 2019. Filed under Cultură, Educație, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.