Tabără de ecologizare și dezvoltare personală la Luna Șes, pentru copiii din sistemul de protecție socială

În perioada 1-4 august 2019, Asociația de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților a organizat la Luna Șes prima tabără de ecologizare dedicată copiilor din sistemul de protecție socială, în cadrul proiectului ”Tabără de ecologizare și dezvoltare personală” finanțat de Kaufland România prin programul Start ONG.

Au fost invitați să participe în mod gratuit la această tabără copii din casele de tip familial ,,Maria” din Satu Mare, ,,Floare de colt” din Halmeu și ,,Ștefania” din Oar, copii susținuți de Centrul de zi Sfânta Tatiana din Satu Mare precum și copii aflați în asistență maternală. Grupul țintă a fost constituit din copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani care beneficiază de servicii sociale. În tabără au fost prezenți 31 de copii, alături de cei 23 de copii pentru care a fost organizată în mod special tabăra aflându-se și cei mai mici dintre Cutezătorii Munților.

Participanții au avut ocazia să trăiască noi experiențe care să contribuie la creșterea lor frumoasă și înțelegerea armonizării omului cu natura. Cei mai mulți dintre copii au avut pentru prima data ocazia să doarmă în cort, să gătească la foc alături de voluntarii Cutezători, să facă drumeții, să facă sport dar și meditație în mijlocul naturii. Jocurile copilăriei au alternat cu munca în echipă, toate activitățile fiind pe placul copiilor precum și al celor 29 de adulți care au asigurat supravegherea copiilor și bunul mers al taberei.

Una dintre cele mai relevante activități a fost traseul de ecologizare, realizat între Luna Șes și Tinovul Trestia, o zonă în care picnicul nepotrivit lasă urme în continuare. Este a treia oară când Cutezătorii Munților fac ecologizare în această zonă, după acțiunile din mai și septembrie anul trecut. Cu toate acestea ei nu renunță și vor reveni aici să facă ceea ce le stă în puteri: să dea o mână de ajutor Pământului, casa noastră a tuturor. Și să dea și un exemplu de ,,așa nu” copiilor care sunt urmașii acestui Pământ. Aproximativ 500 de kilograme de gunoaie au fost adunate de această dată de copii și de voluntarii adulți.

Ziua de sâmbătă, 3 august, a fost dedicată activităților de dezvoltare personală susținute de psihologii invitați, Andrea Veres și Delia Danea. Copiii au lucrat în echipe, și-au găsit punctele tari, au învățat lucruri importante despre valoarea lor personală și chiar au încercat să convingă potențiali angajatori să-i angajeze, în baza CV-urilor întocmite de fiecare echipă și de proiectele realizate ad-hoc din materiale găsite în natură. Activitățile de relaxare și meditațiile au fost, de asemenea, conduse cu profesionalism și îmbrățișate cu drag de cei prezenți, cu atât mai mult cu cât acestea au venit după efortul depus cu ecologizarea.

Gimnastica de dimineață, exercițiile pilates de dupa amiază, poveștile și cântecele la foc de tabără au fost parte din programul zilnic.

Tabăra s-a încheiat cu o drumeție pe Vârful Pietroasa și o surpriză oferită de echipa Salvamont Satu Mare, care le-a dat copiilor posibilitatea de a se cățăra pe stâncă.

Voia bună, distracția și dorința de a reveni în mijlocul naturii sunt cele mai bune semne că astfel de activități merită a fi reeditate spre binele copiilor și al comunității din care aceștia fac parte.

Parteneri locali în acest proiect au fost Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Serviciul Județean Salvamont Satu Mare, Asociația Acoperământul Maicii Domnului, Informația Zilei, psiholog Andrea Veres și psiholog Delia Danea.

Realizarea proiectului ,,Tabără de ecologizare și dezvoltare personală” de către ATTE Cutzătorii Munților a fost posibilă prin sprijinul oferit de Kaufland România prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 7, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.