Cea de-a doua ediție a ”Zilei Calului” de la Ardud va avea loc duminică, 15 septembrie

Duminică, 15 septembrie, la Ardud va avea loc cea de-a II-a editie a evenimentului “Ziua Calului”, în organizarea Asociației Ecvestre ”Perla Neagră”, Primăriei Orașului Ardud și Rotaract Satu Mare. 

Pe stadionul Cetate Ardud va avea loc duminică, 15 septembrie Ziua Calului, un eveniment organizat de Asociația Ecvestră Perla Neagră împreună cu Primăria Orașului Ardud și Rotaract Satu Mare.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00 pe Stadionul Cetate Ardud și va consta într-un concurs de frumusețe cabalină și de îndemânare atelaje.

Pentru că în istoria omenirii calul nu a fost despărțit niciodată de om credem că celebrarea acestui nobil animal reprezintă în primul rând, o datorie morală pentru noi toți, cei care iubim, respectăm și admirăm frumusețea lui.
În esență, despre asta este vorba, de a ne aduce aminte, măcar într-o zi de cai, de acești prieteni care au fost alături de oameni, încă din zorii istoriei.

Nu a existat nici o bătălie fără cai și chiar și inexpugnabila Troie nu a putut fi cucerită fără geniala idee a lui Ulise de a dărui troienilor un cal…troian. Știa prea bine, vicleanul stăpân din Itaca că cei din Troia nu vor putea refuza acest dar.

De multe ori, arheologii au descoperit morminte antice în care, alături de scheletele eroilor, se aflau și cele ale cailor, pentru că strămoșii noștri nu puteau dezlipi, nici măcar în moarte, omul de calul său iubit.
Apoi să nu mai vorbim de despre fabuloșii centauri! În fulguranta alergare, omul și calul păreau o singură ființă!

Centaurul este simbolul adânc al unei comuniuni pe care nu o pot înțelege decât cei ce simt în șa, freamătul calului care îi poartă spre un alt tărâm…

De ce am ales Ardudul pentru această sărbătoare? Răspunsul este simplu: pentru că ardudenii au demonstrat în ultimii ani că promovează acte culturale de înaltă calitate și fiți siguri că această zi, cea a calului, va căpăta sub zidurile cetății din Ardud, conotații culturale de înaltă intensitate și trăire.

Poate că astăzi calul trece printr-o perioadă de mare cumpănă și cel ce ne-a fost credincios milenii de-a rândul se vede astăzi uitat, trădat și aruncat în neantul uitării. Dar noi, cei care prin nevăzute rădăcini înfipte în adânc simțim aroma unui cal credincios, vom lupta pentru ca acest sublim animal să rămână în viața noastră și să-i dea un sens mai profund. Da, iubim caii și cred că prin asta am spus tot! Știm însă că iubirea noastră nu este suficientă, dar și mai bine știm că sunt foarte mulți sătmăreni care încă tresar atunci când aud copitele cailor, bătând tot mai stingher drumurile din ce în ce mai puține, pe unde mai au voie să treacă.
Haideți cu toți să aducem un omagiu, calului!

Să reîncărcăm întreaga memorie afectivă a lumii, într-o singură zi, ziua calului. Și un binom de neclintit: un om și un cal. În măruntaiele cetății din Ardud, prin neștiute tuneluri, se aud trecând caii, cu potcoave întoarse, cu toată povara istoriei stinsă în fascinante legende, și în șei, să distingem chipurile voievodului Bartolomeu Dragfi, al contelui Karoly sau al lui Pintea Viteazul, fiecare din ei, luptând pentru o idee, pentru un ideal. Un om, un cal și un ideal! Iată o poveste care își mai caută și astăzi un sens.

Hai să descoperim acest sens împreună de ziua unui prieten. Mai exact, de Ziua Calului…

Ziua Calului va avea loc pe stadionul Cetate Ardud duminică, 15 septembrie, orele 11:30. Intrarea este gratuită!
Vă invităm într-un număr cât mai mare să ne bucurăm împreună de momente spectaculoase.

Potrivit programului, de la ora 11.30 va avea loc pornirea de la Cetatea Ardud călare și cu trăsuri, defilare împreună cu Fanfara din Beltiug;  ora 12.00 – deschiderea oficială; program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Cetatea Codrului”; ora 12.30 – concurs de atelaje; ora 14.00 – concurs de îndemânare călare; ora 15.00 – concurs de frumusețe cabalină; ora 16.30 – concert BiggDima Band și dresaj prezentat de Paszka Lehel. De asemenea, va avea loc o tombolă cu marele premiu constând într-un ponei.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 11, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.