Pictorul Dan Marius Cosma a deschis la U.A.P. Satu Mare cea de-a V-a sa expoziție: ”Punctul 5; Diverse”

Luni, 2 septembrie, la Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Satu Mare, a fost vernisată o interesantă expoziție de pictură, cea de-a V-a a artistului plastic Dan Marius Cosma, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost prezent și a vorbit Eugen Munteanu, președintele UAP Filiala Satu Mare. El l-a prezentat pe artist ca fiind un om de cultură, și scriitor, care are deja multe expoziții personale.

Dan Marius Cosma este absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității din Oradea, care împacă foarte bine cele două domenii în care activează: arta și literatura. Expoziția ”Punctul 5; Diverse” este organizată la 10 ani de la prima sa expoziție. Artistul evoluează de la an la an, expoziția este cu o tematică largă, cu multe simboluri artistice, se încadrează perfect în arta contemporană. E foarte bine că publicul sătmărean poate să se bucure de această expoziție. Dan Marius Cosma îmbogățește cercul larg de pictori contemporani.

Curatorul expoziției, dr. Felicia Grigorescu,  a spus că Dan Marius Cosma este un artist plastic cu o personalitate polivalentă. Vine și expune la Galeria de Artă a UAP Satu Mare 31 de tablouri în care vedem numeroase peisaje cu o coloristică bogată. Personal, se ocupă și cu literatura la un nivel înalt, este un produs reușit al Universității din Oradea. Tablourile lui se înscriu în stilul secession, fiind în rândul lucrărilor secolului XX.

 

Dan Marius Cosma prezintă creații de mare valoare artistică, se înscrie în grupul de artiști de la școala Orădeană. Toată creația sa corespunde unui eu personal. Prezintă un contrast de culoare ce sugerează profunzime, dar în același timp și monoculoare. Construiește un univers în fiecare compoziție și utilizează la maximum spațiul aflat la dispoziție.

Prezentându-și expoziția, artistul a arătat că a expus de data aceasta 31 de tablouri, realizate într-o manieră diferită, corespunzător mai multor curente artistice. Prezintă peisaje, subiecte mitologice, peisaje din Satu Mare, Crucișor și Veneția. Este în oarecare măsură și cubist, realizează imagini realiste, în ulei pe pânză și tablouri decorative.

Până în prezent a participat la mai multe expoziții personale, la Satu Mare în 2013, 2016, 2017, și 2018. Din anul 2018 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Satu Mare.

Expoziția lui Dan Marius Cosma este deschisă și poate fi vizitată până la data de 30 septembrie 2019.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 3, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.