Unirea Principatelor Române – moment crucial în procesul de făurire a statului naţional unitar român

Actul de la 24 ianuarie 1859, prin care Ţara Românească şi Moldova s-au unit într-un singur stat, constituie un moment de mare importanţă în istoria românilor, este actul politic care stă la baza României moderne.

Alexandru-Ioan-Cuza

Unirea tuturor românilor într-un singur stat, pe care au visat-o vechii cărturari şi au cântat-o poeţii, a fost pregătită cu mult timp înainte. Ea nu s-a putut înfăptui decât ca o operă a întregului popor. Ideea de unitate naţională s-a înfăptuit cu secole înainte, şi a fost una din cele mai înfocate dorinţe ale neamului românesc. Triumful acestei idei îl constituie cristalizarea sentimentului că locuitorii celor trei provincii româneşti, aparţin aceluiaşi popor, cu o singură limbă şi o singură cultură. Eforturi erudite au depus, pentru fundamentarea ştiinţifică a idealului naţional, reprezentanţii Şcolii Ardelene: Samuil Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai. Dorinţa de unire a fost oglindită în presa vremii şi în corespondenţa paşoptistă. În Programul de la Braşov (1848) al revoluţionarilor moldoveni, refugiaţi aici, apare cerinţa Unirii Moldovei şi a Valahiei într-un singur stat naţional  românesc. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în mai 1848 s-a precizat clar suprema dorinţă: ,,Noi vrem să ne unim cu ţara!”.

Redeschiderea Crizei orientale în 1853 şi evenimentele care au urmat, Războiul Crimeei (1853-1856) şi Tratatul de Pace de la Paris, au făcut ca unirea românilor să devină o problemă europeană. Congresul de pace a decis consultarea voinţei poporului cu privire la Unire, în cadrul aşa-numitelor Adunări ad-hoc. La 7 octombrie 1857, Mihail Kogălniceanu dădea expresie crezului obştesc: Dorinţa cea mai mare este Unirea Principatelor într-un singur stat, pentru că în Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, acelaşi viitor de asigurat şi în sfârşit aceeaşi misie de îndeplinit”.

Conferinţa de pace de la Paris a consimţit doar la o unire parţială, cu alegerea a doi domnitori, la Iaşi şi la Bucureşti. Voinţa maselor s-a manifestat în mod hotărât cu prilejul alegerii ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti. După ce la 5 ianuarie fusese ales domn în Moldova, poporul, sub ameninţarea unei revolte, a impus alegerea tot a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor şi la Bucureşti. Vestea dublei alegeri a fost întâmpinată cu mare bucurie în întreaga ţară. Ziarul ,,Românul din 17 ianuarie 1859 consemna că: „nici o putere omenească nu va putea în viitor despărţi ceea ce Dumnezeu a unit pentru eternitate”.Ziua de 24 ianuarie este, precum sublinia contele Waleeski, ministrul de externe al Franţei – ,,O expresie a voinţei puternice de unire a românilor. Puterile europene au fost nevoite să recunoască şi să se încline în faţa faptului împlinit. Ziua de 24 ianuarie nu a fost numai triumful unei idei politice, ci o înfăptuire cu urmări pe toate planurile.

A urmat, pe timpul domniei lui Cuza (1859-1866) implementarea unui sistem de reforme care au pus bazele statului român modern. Secularizarea averilor mănăstireşti, legea electorală şi legea agrară, Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (Constituţia), legea Instrucţiunii publice, legea privind organizarea administraţiei locale, reorganizarea justiţiei şi a armatei naţionale, legea introducerii sistemului de unităţi şi măsuri metrice, înfiinţarea Şcolii de poduri şi şosele, Codul civil etc.

Unirea de la 1859 a fost o premisă a cuceririi, în 1877, a independenţei de stat a României şi o premisă mai apoi, esenţială a desăvârşirii unităţii de stat în 1918. Alexandru Ioan Cuza simbolizează – aşa cum arată Mihail Kogălniceanu – ,,renaşterea României, ,,cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”. Cuza este în istoria naţională una din cele mai mari personalităţi ale românilor.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 24, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *