Artistul din Târgu Mureș Duha László a deschis o expoziție de sculptură la CJCPCT Satu Mare

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în Galeria de Artă a instituției, miercuri 4 septembrie, a avut loc vernisajul expoziției de sculptură al artistului din Târgu Mureș, Duha László.

Lucrările au fost prezentate de către: managerul instituției – Robert Laszlo, președintele Asociației Scriitorilor de Nord-Vest- Felician Pop și Enyedi Ștefan – referent C.J.C.P.C.T. Satu Mare.

Laszlo Zita – acriță la secția maghiară a Teatrului de Nord a recitat un poem, iar pe urmă, alături de Hencz Jozsef, a susținut un dialog de muzică și poezie.

Duha László execută statui de dimensiuni mici, inspirate din motivele codexurilor armenești, folclorului maghiar sau uneltele casnice de lemn, decorând cu figuri vegetative, zoomorfe și antropologice.

Artistul este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş din 1987. Practică sculptura în lemn din anul 1967.

A organizat expoziţii personale de sculptură în lemn în anii 1993, 1996, 1998 şi 2003 în Sala de expoziţii ”Unirea” din Târgu-Mureş, iar în anii 2002 şi 2005 în municipiul Reghin. Între anii 1982 şi 1985 a participat la expoziţiile de grup ale cadrelor medico-sanitare din municipiul Târgu-Mureş.

În anul 1985, a fost distins cu premiul III la etapa judeţeană a Festivalului Naţional de artă plastică.

În anii 2003, 2004 şi 2005 a participat cu lucrări de sculptură la Expoziţia Judeţeană de artă populară şi meşteşuguri tradiţionale organizate în Sala ”Unirea” de către Centrul Judeţean pentru Valorificarea Culturii Tradiţionale Mureş.

Are lucrări în colecţii particulare din ţară şi din Ungaria, Germania, Elveţia, Suedia, Israel şi Canada.

Despre lucrările lui şi expoziţii au apărut articole în ziarele ”Vörös Zászló”, ”Népujság” şi ”Cuvântul liber” şi este prezent în volumul ”Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş 1977 – 2004”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on septembrie 5, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.