Acțiune a polițiștilor sătmăreni pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar

Siguranța elevilor și prevenirea delincvenței juvenile sunt obiective importante în activitatea polițiștilor sătmăreni, aceștia desfășurând frecvent acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite comise în unitățile de învățământ sau în zona adiacentă acestora, precum și pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.

Pe parcursul săptămânii trecute, 45 de polițiști de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar.

Astfel, pe parcursul celor 2 zile, polițiștii au făcut verificări în 58 de unități de alimentație publică din județ, iar în urma activităților desfășurate au fost depistați 106 de elevi care absentau nemotivat de la ore, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991.

În consecință s-au luat măsuri pentru înștiințarea unităților de învățământ de unde provin elevii iar elevii au fost avertizați în privința măsurilor contravenționale care ar putea fi aplicate părinților sau tutorilor, totodată fiind îndrumați spre școlile pe care le frecventează.

De asemenea, angajații localurilor unde au fost găsiți elevii au fost atenționați cu privire la respectarea prevederilor art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 – “ constituie contravenție servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor ”. Sancțiunile contravenționale aplicate pentru încălcarea articolului sus menționat sunt amenzi cu valori cuprinse între 100 și 500 de lei.

Totodată, în conformitate cu Legea educației naționale nr. 1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului pe perioada învățământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administrație al unității de învățământ, aceștia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 și 1 000 de lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității.

Astfel de acțiunile ale polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Mulţi adolescenţi îşi doresc să fie acceptaţi într-un anumit grup. Atunci când această nevoie este foarte mare, ei se pot angaja în comportamente de consum de alcool, droguri sau de a fuma în spații interzise, pentru a se potrivi sau a fi acceptaţi de grupul de prieteni din care vor să facă parte.

De asemenea, adolescenţii pot consuma alcool sau substanțe interzise, sau de a fuma țigări în spații interzise, pentru a-și crea impresia că în acest fel ar putea schimba percepția altora despre ei, sau atunci când se mută dintr-o localitate în alta şi de la o şcoală la alta, ca o modalitate de a se potrivi cu uşurinţă unui grup nou de prieteni, sau pentru a-şi face uşor prieteni, într-un mediu necunoscut.

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare transmite următoarele recomandări persoanelor care au responsabilități privind siguranța elevilor atât în timpul orelor de curs cât și în afara acestora:

  • Atât profesorii de la cursuri cât și cei care se află de serviciu în unitatea de învățământ, însărcinați cu supravegherea elevilor în timpul pauzelor, să respecte regulamentele de ordine interioară existente;
  • În perioada când elevul este la școală persoanele responsabile trebuie să monitorizeze persoanele din exterior care doresc să intre în unitățile de învățământ și să cunoască elevii care sunt căutați de către acestea;
  • Accesul în unitățile de învățământ al elevilor să se facă în baza unei legitimații sau a carnetului de elev și periodic să le fie verificate ghiozdanele elevilor suspectați că introduc obiecte interzise în școală;
  • Înștiințarea de îndată a organelor de poliție în cazul în care există suspiciunea asupra unor elevi că s-ar prezenta la orele de curs sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
  • Părinții să încerce să cunoască grupul de prieteni al copiilor, şi pe părinţii acestora, precum și preocupările lor;
  • Încurajaţi copilul să-şi cheme prietenii acasă: oferiţi-le un spaţiu privat, dacă este posibil și lăsaţi-i singuri;
  • Aflaţi numerele de telefon mobil şi de acasă a celor mai apropiaţi prieteni ai copilului;
  • Acordaţi o atenţie deosebită atunci când copilul menţionează nume noi şi încercaţi să aflaţi cine sunt acei copii și fiţi atenţi la selecţia pe care copilul o face faţă de prieteni (mai ales faţă de cei pe care îi dezaprobaţi);
  • Spuneţi experiențe de viață pozitive (fie din propria viaţă sau din istorie, cărţi, filme, etc.) ale persoanelor care au ales să nu meargă împreună cu mulţimea – şi au realizat lucruri mari din cauza asta, totodată expuneți-le și pe cele negative din care pot să înțeleagă de ce le sunt interzise anumite lucruri;
  • Încurajaţi şi ajutaţi adolescentul să-și ocupe timpul liber cu activități educative și sportive, de ex. să se înscrie într-o: echipă sportivă, grup de tineret, clasă de artă sau organizaţie de voluntariat.
  • Explicaţi copilului că prietenii adevăraţi nu îl vor determina să facă lucruri care nu sunt în concordanţă cu valorile şi dorinţele sale;
  • Este important pentru adolescenţi ca părinţii să nu le invadeze intimitatea şi să le acorde încredere. În cazul în care sănătatea copilului este în pericol şi deveniţi îngrijoraţi, puteţi verifica camera copilului, telefonul mobil şi calculatorul. În acest caz, uitaţi-vă după urme ale consumului de alcool sau alte droguri, sticle, accesorii pentru droguri; verificaţi istoricul de navigare de pe internet, site-urile pro-droguri, precum şi mesaje, e-mail-uri neobişnuite.

O colaborare permanentă între polițiști, cadre didactice și părinți va asigura premisele unui parteneriat eficient care să conducă la prevenirea incidentelor ce ar putea perturba liniștea comunității în care trăim și a asigura un mediu sigur pentru elevi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 9, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Acțiune a polițiștilor sătmăreni pe linia prevenirii și combaterii absenteismului școlar

  1. Premiant cu minim 100 de absente pe semestru

    Domnule jurnalist, imi spuneti va rog cati dintre copiii care chiulesc dimineata de la scoala beau bauturi alcoolice? Toti stateau la cafea, mare lucru. Un articol de tot rasu, oricum o sa chiuleasca, oricum o sa fumeze dupa ore. Nu e tot una?
    Politia locala merge o data la 2 luni iar ei sunt acolo in fiecare zi. Nu se va intampla nimic ba chiar sper sa mai chiuleasca . Ajung copiii acestia la facultate si vad ei ce inutile erau orele alea si singurul regret va fi ca n-au chiulit mai mult.
    Incurajez chiulitul, mergeti doar la ore care chiar sunt importante si legate de profilul vostru poate se va destepta cineva si se va schimba ceva. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.