Lucrare de proporții, lansată la Casa Meșteșugarilor: ”Județul Satu Mare în oglinda monumentelor istorice”

Joi, 17 octombrie, la Casa Meșteșugarilor Satu Mare a fost lansată cartea ”Județul Satu Mare în oglinda monumentelor istorice”, o lucrare de proporții, de 480 de pagini, apărută sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale, Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare.

Cercetătorul Științific I Dr. Cornel Grad scrie în prefața cărții că ”În semn de adânc respect față de memoria înaintașilor, cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri și a integrării acestei  regiuni nord-vestice în hotarele României, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, exercitându-și cu responsabilitate atribuțiile de coordonare, îndrumare și control privind aplicarea strategiei naționale de protejare a monumentelor istorice din județ, oferă cititorilor și specialiștilor domeniului ilustrat acest admirabil album-oglindă”.

La lansarea acestui volum au fost prezenți: prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, directorul Direcției pentru Cultură Satu Mare, Zamfir Danciu, directorul Bibliotecii Județene Satu Mare, Lacrima Camelia Istrăuan, directorul adjunct al Muzeului Județean Satu Mare, Dr. Daniela Bălu, cercetătorul științific I Dr. Cornel Grad, profesorul Radu David, Dr. Kiss Imola, Dr. George Vulturescu.  Au fost prezenți în sală numeroși oameni de cultură sătmăreni, conducători de instituții, profesori, jurnaliști.

Oficialitățile menționate au arătat admirația lor față de apariția acestei lucrări, faptul că este un omagiu adus generațiilor dinaintea noastră, este faptul că lăsăm urmașilor o adevărată oglindă a monumentelor istorice din județul Satu Mare. ”Este o carte care a depășit toate așteptările”, a spus prefectul Darius Filip și i-a felicitat pe autori care sunt datori să scrie și alte lucrări valoroase. ”Orașul nostru este multietnic”, a spus primarul Kereskényi Gábor, ”lucrarea oglindește operele de artă ale tuturor etniilor, creatorilor de cultură. Lucrarea ilustrează că Satu Mare este orașul tuturor sătmărenilor”.

”Această carte este un motiv de satisfacție”, a spus directorul adjunct al Muzeului Județean Satu Mare, Daniela Bălu, ”arată puternica legătură dintre artiști și sătmăreni. Trebuie să tragem un semnal de alarmă și privind starea unor monumente”. Dr. Cornel Grad a spus că această carte a fost așteptată să apară demult, este un volum impresionant. S-a bucurat că ideea acestei cărți a găsit la Satu Mare un sol fertil.

”Este vorba despre o muncă uriașă desfășurată de toți colegii, suntem mândri că am pus și noi o cărămidă la această lucrare”. O prezentare a capitolelor cărții a făcut-o profesorul Radu David. El a vorbit la modul general despre lucrare, care conține monumente istorice din secolul al XIII-lea realizate în diferite stiluri. Monumentele acoperă toată geografia județului Satu Mare. Cele mai multe monumente sunt de factură religioasă.

Dr. Kiss Imola a subliniat faptul că volumul este un omagiu adus înaintașilor noștri, iar noi avem datoria de a păstra și a transmite mai departe aceste monumente. Ea a mulțumit tuturor pentru efortul depus. În încheiere dr. George Vulturescu, cel care a fost mulți ani directorul Direcției pentru Cultură Satu Mare, a prezentat numeroase alte materiale care au apărut de-a lungul anilor cu monumente istorice din județul Satu Mare. ”Este un album-oglindă. Au apărut astfel, cărți broșuri, vederi cu monumente istorice, astfel putem vorbi de o continuitate în apariția publicațiilor cu conținut istoric”, a spus George Vulturescu.

Prof. Carol C. KOKA

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 17, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Lucrare de proporții, lansată la Casa Meșteșugarilor: ”Județul Satu Mare în oglinda monumentelor istorice”

  1. FELICITĂRI, MERITAȚI TOATĂ STIMA ȘI RESPECTUL NOSTRU PENTRU ACEASTĂ INIȚIATIVĂ DE SUFLET DEDICATĂ VALORILOR NOASTRE CULTURALE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.