La P.T.F. Petea au fost înregistrate în trei zile aproape 90.000 de intrări în țară

Marți, 24 decembrie prefectul Radu Bud a convocat la cabinet o întâlnire de lucru cu şefii structurilor judeţene din cadrul sistemului naţional de ordine şi siguranţă publică, în cadrul căreia au fost abordate problemele specifice în sezonul de iarnă şi în special pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Discuţiile au vizat asigurarea desfăşurării în siguranţă a evenimentelor şi manifestărilor publice, pregătirea pentru intervenţie în caz de situaţii de urgenţă, circulaţia în bune condiţii pe drumurile publice precum şi îmbunătăţirea parametrilor de trafic prin punctele de trecere a frontierei, în special prin Petea, unde în ultimele 3 zile s-au înregistrat aproape 90.000 de intrări, o creştere de peste 50% în comparaţie cu anul trecut şi se aşteaptă o creştere similară pe sensul de ieşire din ţară în primele zile ale lunii ianuarie 2020.

Prefectul a adresat un îndemn comandanţilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru armonizarea acţiunilor şi activităţilor şi de a asigura prin misiunile lor o prezenţă discretă şi eficientă în rândul cetăţenilor, pentru ca toţi sătmărenii să poată sărbători Crăciunul şi Noul an în linişte şi totală siguranţă.

Prezenţi la sfârşitul întâlnirii, preşedintele Pataki Csaba şi vicepreşedintele Ioan Rus de la Consiliul Judeţean Satu Mare au înmânat participanţilor placheta comemorativă „1989-2019, 30 de ani de la Revoluţia din 22 Decembrie 1989”, emisă de Muzeul Judeţean Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 25, 2019. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.