De luni, Consiliul Județean al Elevilor Mureș întră în grevă japoneză

În prezent, articolul 84, alin (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, prevede faptul că elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
 
transport eleviAvând în vedere situația actuală în ceea ce privește decontul navetiștilor și anume faptul că Ministerul Educației Naționale nu a prevăzut în bugetul de stat suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într-o altă localitate decât cea în care sunt domiciliaţi, Consiliul Județean al Elevilor Mureș consideră acest fapt o încălcare a Legii Educației Naționale.
 
Una dintre cele mai importante şi signifiante urmări pentru elevii din România este imposibilitatea unora dintre aceştia de a se deplasa din localitatea de domiciliu în localitatea în care se află unitatea de învăţământ. Având ca premise situaţiile financiare precare şi mediile familiale ale multor elevi, absenţa unor surse financiare care să le poată asigura transportul la şi de la şcoală, îi determină pe elevi să renunţe la şcolarizare, rata abandonului şcolar crescând. În trecut, rata abandoului şcolar în România era de 14%, în timp ce în Uniunea Europeană, media era 12,8%. Strategia Uniunii Europene pentru anul 2020 prevede faptul că rata abandonului şcolar trebuie să ajungă sub 10% în toate statele membre.  Astfel, o altă urmare a lipsei surselor financiare care să asigure elevilor transportul şcolar este incompatibilitatea statisticilor ratei abandonului şcolar din România cu cele impuse de  Uniunea Europeană. 

Totodată, o societate puternică are la bază un sistem educaţional performant, aşadar elevii care astăzi nu îşi pot exercita dreptul la educaţie, sunt cetăţenii care mâine vor vota în necunoştinţă de cauză, părinţii care nu vor putea să acorde copiilor lor o educaţie temeinică.
 
În condițiile actuale, elevii din județul Mureș vor intra în grevă japoneză începând cu data de 27 mai 2013 până la rezolvarea problemei. Pe data de 28 mai 2013, începând cu orele 15, în fața Palatului Administrativ.
 
Președintele Consiliului Județean al Elevilor Mureș, Răzvan Azamfirei a declarat: “Ca și reprezentanți ai elevilor vom lua toate măsurile necesare pentru aprarea drepturilor și intereselor acestora, în vederea asigurării unui învățământ centrat pe elev care să corespundă nevoilor lor și normelor prevăzute de lege. Astfel, începând de luni, vom intra în grevă japoneză pentru a ne semnala dezacordul față de situația actuală.”

 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 25, 2013. Filed under Național. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *