A apărut numărul 4 pe octombrie – decembrie 2019 al revistei trimestriale de cultură ”Mărturii culturale”

Având pe copertă recentul inaugurat Monument al Rezistenței comuniste, opera sculptorului din Baia Mare, Göry Csaba, a apărut ultimul număr pe anul 2019 al revistei de cultură ”Mărturii culturale”, care mai cuprinde picturile Monicăi Steer, născută la 29 martie 1936 la Satu Mare.

În editorialul semnat de Aurel Pop cu titlul ”Revoluție sau lovitură de stat?, autorul înclină să creadă că a avut loc în Decembrie 1989 o lovitură de stat. Marta Cordea face o strălucită prezentare membrilor unei vechi și merituoase familii românești, Iosif Irimie. Predecesoarele viitoarelor almanahuri au fost calendarele, format carte, care au jucat un rol important în difuzarea culturii. Despre Calendarul Ardealului din 1943 putem citi în articolul scris de Icu Crăciun. Viorel Câmpean scrie despre doi preoți români ai celor două Biserici surori, Septimiu Popa și Aurel Munteanu, iar Marin Pop continuă să scrie partea a II-a a eseului ”Din activitatea Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni în zona Tășnadului înainte de Marea Unire”.

Nicoleta Latiș prezintă aproape trei secole de creație poetică pe meleagurile careiene, oferindu-ne informații prețioase despre Constantin Alpini, Vasile Iluțiu, Dimitrie Sfura, George Marchiș, Costa Carei etc. Din eseul lui Carol C. Koka putem afla despre ultimele zile ale matematicianului și pedagogului român Spiru Haret, cel care a deținut și funcția de ministru al Instrucțiunilor Publice. Despre profesorul dr. Alexandru Marina, născut la Apșa de Mijloc (Ucraina), fost elev al Liceului ”Mihai Eminescu” din Satu Mare, aflăm lucruri interesante în eseul scris de Nuțu Lucrețiu Pop și Ovidiu T. Pop,  Carol Erdös continuă să publice, partea a IV-a a romanului ”Petrilenii”. Merită citită și ceea ce scrie Iulian Moreanu, ”Nota 6, la purtare” ce cuprinde amintiri de peste ani din anii studenției.

La rubrica intitulată ”Cronică literară” reține atenția articolul ”Fără cuvinte prea mari” de Valeria Manta Tăicuțu și articolul ”Cântec de prieten Heraldului Petre Isachi”, de Dan Sandu. Rubrica mai cuprinde ”Existența nu-i o călătorie de plăcere…”, de Constantin Stancu și ”Salcâmul de Sudoi”, de Delia Munteanu. Alexandru Zotta face o prezentare amănunțită a cărții lui Voicu D, Rusu ”Nisipul clepsidrei sparte. Povestiri”, Editura Inspirescu, 2019.

Îl mai menționăm pe Adrian Botez care scrie despre ”Viața idolilor plutonici. Schimbare și iluzie”, în romanul ”Migranți fără bagaje” de Constantin Stancu. Radu Botiș scrie despre ”Țara Năsăudului în timpul Primului Război Mondial – aspecte memorialistice, socio-economice și culturale”. Constantin Stancu în eseul ”Istoria între exil, închinare și iubire” face o prezentare a romanului ”Țara zidului amar”, de Constantin Marafet.

Putem citi apoi scrierea lui Ioan Nistor, ”Cu ocheanul, din Turnul Pompierilor” în care ne prezintă lucruri interesante despre confruntarea Iohannis-Dăncilă care nu a mai avut loc, sau despre niște candidați la funcția de președinte voiau să devină regi. Poeziile au locul lor binemeritat. Semnează poeții consacrați: Marian Vișescu, Alexandru Cazacu, Dorel Cozma, Mădălina Bărbulescu sau debutanta Camelia-Maria Nistor, elevă în clasa a VII-a, sau poemele poetului italian Luca Cipolla.

C. KOKA

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 27, 2020. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.