Bilanțul activității și realizărilor Primăriei Municipiului Satu Mare, pentru anul 2019

Vă prezentăm bilanțul activității Primăriei Municipiului Satu Mare pe anul 2019, incluzând doar proiectele deosebit de importante – componente esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a unui oraș, durabil și sustenabil. Bineînțeles că mai sunt multe lucruri de îmbunătățit, dar astăzi Satu Mare este într-o stare mult mai bună decât în 2016, iar direcția ne va asigura în anii următori condiții de prosperitate și oportunități pentru sătmăreni. 

În 2019 s-a investit masiv din bugetul municipiului Satu Mare pentru modernizarea și reabilitarea mai multor străzi și artere principale de circulație

Au fost reabilitate trotuarele pe străzile: Unirii, Marsilia, Ceahlăului, I. Chendi, Argeșului (parțial), Anghel Saligny, Turturelelor, Iancu Jianu, Eugen Lovinescu, Aviatorilor, Paris, George Coșbuc, Mioriței, Alexiu Berinde, Ștefan cel Mare (parțial), zona restaurantului Tei, Aleea Postăvaru (parțial), zona restaurant Poiana Codrului, în zona școlii „Avram Iancu”, Parcul Soarelui, Bârgăului și Alecu Russo.

În 2019, s-au realizat 6 cvartale înființindu-se 852 noi locuri de parcare: str. Independenței–Jubileului– Bobocului–Belșugului, str. Păuleștiului–Ion Vidu–Parcul UFO, str. Independenței–Ion Vidu–Bobocului–Belșugului, str. Indepedenței–Dima– Măcinului–Bobocului–Păpădiei, str. Independenței–Someșului– Bobocului–Ion Vidu, în spatele blocurilor UU 26, UU 24, UU 22 de pe str. Lucian Blaga și UH 7, UH 9, UH 11, UH 13 de pe str. Independenței.

În 2019, s-a reabilitat Grădina Romei, modernizând aleile pietonale, construind gardul împrejmuitor și dotând cu mobilier urban corespunzător. Au fost reabilitate Piața nr. 1, respectiv Piața nr. 2, două investiții prin care s-a venit în sprijinul producătorilor sătmăreni și a cumpărătorilor.

Proiectele de reabilitare termincă sunt în desfășurare

Astfel, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat în iunie 2019 contractele cu finanțare europeană pentru lucrările de reabilitare termică a două blocuri din municipiul Satu Mare. Prin acest proiect se vor reabilita termic un număr de 123 de apartamente situate în blocurile de pe Drumul Careiului, nr. C6–C8 și în Piața 25 Octombrie nr. 10–12. Investiţia este de 4,55 milioane lei, din care contribuția Primăriei Municipiului Satu Mare Satu Mare și a Asociațiilor de Proprietari este de 1.884.563 lei. Cele două contracte sunt finanțate prin intermediul P.O.R 2014–2020.

Primăria Municipiului Satu Mare a început reabilitarea treptelor din zona Podului Decebal, după ce în 2018 au fost reabilitate treptele de urcare/coborâre de pe digul malului drept al Someșului. Lucrările vor continua și în 2020. S-a finalizat licitația pentru construcția podului 3 peste Someș, lucrările vor începe după soluționarea contestațiilor: valoarea proiectului este de 141.794.402 lei.

Lucrările la varianta de ocolire a municipiului se desfășoară în ritm susținut

Traseul centurii municipiului Satu Mare începe din DN 19A și are o direcție S–N de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19. Această intersecţie va fi amenajată denivelat cu un pasaj superior având lungimea de 63,00 m, inclusiv realizarea unei intersecţii la nivel. Varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusive viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. După traversarea râului Someş, varianta de ocolire intersectează DN19A unde va fi amenajată o intersecţie la nivel tip giraţie.

Primăria Municipiului Satu Mare a plantat în toamna anului 2019 peste 1000 de arbori

În luna noiembrie se finaliza prima etapă de plantare a arborilor în cadrul campaniei de toamnă când au fost plantați peste 400 de arbori, la care se adaugă 605 arbori plantați în cea de-a doua etapă în mai multe zone din municipiu, dintre care enumerăm: Drumul Botizului, str. I.L.Caragiale, Parcul Vasile Lucaciu, str. Bârgăului, Bld. Cloșca, Cimitirul Eroilor, str. Gara Ferăstrău, str. C.A Rosetti, str. Ștefan cel Mare.

În luna iunie, Primăria Municipiului Satu Mare a demarat un proiect de reamenajare a scuarurilor de spații verzi din Piața Romană și cel situate în intersecția dintre str. Nicolae Golescu cu str. Martirilor Deportați. Scuarurile au acum un aspect mai modern, fiind derulate lucrări de reabilitare a sistemul de irigaţii, gazonare și de plantare a unor flori pentru ca scuarele să fie estetice și să dea un plus de culoare zonelor!

Iluminatul public a fost și el mult îmbunătățit în 2019

S-au continuat în acest sens proiectele și demersurile începute în anul 2018 și s-a urmărit sincronizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a unor străzi cu modernizarea și extinderea iluminatului public. A fost realizată extinderea iluminatului public în curțile interioare a blocurilor situate pe str. Avram Iancu nr. 58, Drum Carei Bloc R 31, B-dul Octavian Goga bloc 10, Calea Traian nr. 9 Bloc 5, 6, 7, str. Mircea Eliade–str. Rareș Petru–str. Vasile Goldiș–B-dul Cloșca, respectiv Aleea Milcov–Aleea Universului. Am fost extins iluminatul public și pe Aleea Proiectantului, str. Dara, str. Botizului nr. 63–65, str. Victoriei și str. Gladiolei.

După mulți ani în care au fost lăsate să se degradeze, s-a reușit reabilitarea intrărilor în oraș

S-au efectuat lucrări de recondiționare a soclului, panourile au fost înlocuite, iar pe fiecare poartă de intrare a fost montată stema orașului. Lucrarea s-a realizat din eforturi proprii şi a vizat întreg ansamblul reuşind să schimbe aspectul estetic al zonei.

În anul 2019, mai multe companii din domeniul industriei și-au extins capacitățile de producție, printre care Somipress sau Electrolux. Totodată, a fost finalizată construcția mall-ului Aushopping, o investiție de 11 milioane de euro, Altex a investit 8 milioane de euro într-un complex comercial, au fost deschise cinematografele Cineplexx și Cinema One, iar rețeaua McDonald’s a ajuns în Satu Mare.

S-a pus un accent deosebit și pe respectarea normelor urbanistice în privința modului în care dezvoltatorii imobiliari au ales să își dezvolte investițiile. S-a transmis acestora că Primăria nu recepționează lucrări care nu respectă proiectul și condițiile din autorizații, că nu se aprobă apartamentări ulterioare care nu sunt conforme cu autorizația de construcție.

Investiții în învățământ

Primăria a alocat în 2019 suma de 9,2 milioane de lei celor 40 de unități de învățământ din municipiul Satu Mare pentru buna funcționare. Totodată, au fost modernizate și echipate locurile de joacă la grădinițele nr. 5, 33, 11, 9, Voinicelul, Dumbrava Minunată, Draga Mea, Guliver și Grădinițele cu Program Prelungit de pe B-dul Vasile Lucaciu și de pe str. Botizului.

În acest an, Primăria Municipiului Satu Mare a achiziționat mai multe dotări pentru următoarele școli: C.N. „Doamna Stanca”, Școala Gimnazială „Grigore Moisil”, G.P.P „Voinicelul”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade”, G.P.P Nr. 5, G.P.P. Nr. 11, G.P.P. Nr.9, G.P.P „Draga Mea”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Școala Gimnazială „Mircea Eliade”, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Liceul Ortodox „Nicolae Steinhardt“.

Primăria Municipiului Satu Mare a continuat proiectul „Satu Mare te așteaptă acasă!” pentru a-i readuce pe tinerii sătmăreni în orașul natal, după terminarea studiilor. Prin Centrul Cultural s-au derulat un număr de 46 de proiecte culturale, sportive și de tineret, (în baza Legii 350/2005) în perioada martie–decembrie 2019, calitatea acestora fiind vizibil îmbunătățită.

Investiții în transportul public în comun

Transurban Satu Mare, operatorul de transport public în comun a realizat în 2019, sub aspectul planului de investiții, a colaborat strâns cu specialiștii Primăriei Satu Mare și astfel s-au achiziționat cinci autobuze noi, marca BMC, care să fie dotate cu toate sistemele moderne .

În luna noiembrie 2019 s-a semnat contractul pentru achiziția a 11 autobuze hibride, dintr-un total de 17, care urmează să fie livrate în Satu Mare până în iunie 2020. Proiectul are o valoare de peste 37 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene. Tot în anul 2019, pentru prima oară, Transurban S.A a lansat campania ”Autobuzul moșului”, care a avut scopul de a aduce bucurie copiilor în preajma sărbătorilor de iarnă.

Poliția Locală a desfăşurat 3.226 acțiuni în 2019

În baza Planului pentru ordine şi siguranţă publică a municipiului, au fost aplicate 12.263 sancţiuni contravenţionale, din care 3.293 au fost cu avertisment şi 8.970 cu amendă în valoare de 2.829.210 lei. Pe parcursul anului s-au înregistrat 6.682 de autosesizări ale Poliției Locale.  De asemenea, pentru creșterea gardului de siguranță a cetățeanului au fost montate în municipiu 40 de camere de supraveghere, iar polițiștii locali au fost dotați cu body-cam. În 2020, vor fi achiziționate alte 40 de camere.

Investiții în sănătate  

Primăria și Consiliul Local Satu Mare au continuat să susțină sistemul medical sătmărean, venind în sprijinul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și a Secției de Urologie cu un aparat Laser Holmium, care ajută la rezolvarea litiazelor urinare prin mijloace minim invazive. Investiția are o valoare de 300.000 lei și este asigurată din bugetul municipiului Satu Mare.

3 noi servicii înființate la Direcția de Asistență Socială

Dacă la începutul anului 2019 Direcția de Asistență Socială Satu Mare funcţiona cu 3 servicii sociale, în cursul anului 2019 s-au dublat numărul acestor servicii prin înfiinţarea a încă 3 noi servicii: Centru de zi pentru persoane fără adăpost, Echipa mobilă şi Centru de zi pentru Persoane vâstnice.

În ultimii trei ani, Primăria Municipiului Satu Mare prin Direcția de Asistență Socială Satu Mare a dotat cu aparatură specifică şi a dat în folosinţă două cabinete stomatologice unde au fost angajaţi trei medici dentişti care asigură tratamentele dentare. Toate cheltuielile privind dotarea cabinetelor școlare și a cabinetelor stomatologice, consumabilele, precum și utilitățile sunt acoperite din bugetul municipiului Satu Mare.

Numeroase evenimente culturale de succes în 2019

Primăria Municipiului Satu Mare, în colaborare cu Centrul Cultural ,,G.M. Zamfirescu”, Teatrul de Nord Satu Mare, precum și cu alte instituții publice și asociații a organizat și în anul 2019 numeroase evenimente culturale și artistice. Dintre acestea, s-au remarcat în mod deosebit următoarele: Aniversarea secției române a Teatrului de Nord – 50 de ani de la prima premieră a secției române, Zilele Orașului Satu Mare, Samfest Jazz Internațional, Festivalul Muzicii de Stradă, Caravana Filmelor TIFF, Zilele Filmului Maghiar, Zilele Filmului Românesc, Zilele Culturale Partium, În memoria Revoluției din decembrie 1989, Târgul de Crăciun.

Evenimentele socio-culturale dedicate aniversării a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 s-au desfășurat sub cupola ideii „Revoltă, rebeliune și atitudine sub dictatură înainte de 1989”. Astfel, Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” au pregătit un amplu eveniment ce a cuprins expoziții, conferințe, workshop-uri, dezbateri, prezentări, precum și dezvelirea „Monumentului rrezistenței anticomuniste”.

În 2019, Primăria Municipiului Satu Mare a început o intensă colaborare cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană pentru promovarea produselor sătmărene, a producătorilor locali, prin crearea unui circuit direct între producători şi consumatori.

Priorități pentru anul 2020:

În ultimii 3 ani s-au făcut eforturi foarte mari pentru a accesa fonduri europene. Au fost semnate contracte de finanțare pentru proiecte cu finanțare europeană în valoare de 215.302.977 lei.

Implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene va începe în 2020:

Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo Centrul Vechi: 19.045.446 lei

Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo Centrul Nou: 44.820.325 lei

Dezvoltarea infrastructurii de transport public (terminal, sistem de management trafic și 11 autobuze): 37.102.839 lei

Amenajarea pistei de biciclete str. Botizului–Pod Golescu: 8.321.766 lei

Transformarea zonei degradate Cubic în zonă de petrecere a timpului liber: 13.185.373 lei

Regenerarea fizică a zonei Ostrovului: 6.821.218 lei

Modernizarea Grădiniței nr. 7, Grădiniței nr. 29 și Creșei Punguța cu doi bani: 6.633.642 lei

Modernizarea Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși: 5.585.735 lei

Anveloparea a 321 de apartamente: 10.134.759 lei

Reabilitarea stației de conexiuni şi instalației de medie tensiune de la frontul de captare: 34.960.366 lei

Construirea instalației de tratare nămol: 28.691.508 lei

Prioritățile pentru acest an în privința infrastructurii rutiere sunt reabilitarea străzilor Botizului, Ștefan cel Mare, Ady Endre, Banat, A. Mureșeanu, O. Goga, intersecția Burdea, Ambudului, Amațului, Jocului, Ozana, Ion Vidu, Iuliu Coroianu, Ialomiței, Parcul Anghel Saligny, dar și a trotuarelor pe str. Vulturului, Argeșului, I. Chendi, Brâncuși, Gavril Lazăr, Zutphen, Dsida Jenő, Dragoș Vodă, Rândunelelor, Delavrancea, Mărășești, Bălcescu precum și alte străzi.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 30, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.