Cugetări despre familie, văzută ca așezământ divin

„Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur. Să-i facem ajutor potrivit pentru el.”(Facere II, 18). „Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a dus-o la Adam. Şi a zis Adam: „Iată, acesta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Facere II, 24). Şi astfel, s-au pus bazele primei familii. Protopărinţii noştri Adam şi Eva sunt primii membri ai unei familii. Adam înseamnă pământ şi Eva viaţă. Adam a fost creat din pământ, iar Eva din coasta lui Adam, pentru ca apoi ea să fie cea care dă viaţă.

familia

Aşadar, familia este aşezământul divin creat de Dumnezeu în Rai, prima societate naturală, o legătură indisolubilă dintre bărbat şi femeie (Facere II, 18, 21-24). Familia este cea dintâi instituţie, izvor al tuturor celorlalte, reprezentând unitatea primordială a întregii societăţi.  Dacă în Vechiul Testament, familia era o legătură naturală, dintre un bărbat şi o femeie, odată cu naşterea creştinismului, legătura care se realizează între un bărbat şi o femeie devine mai puternică decât orice legătură de sânge: „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup”, a spus Dumnezeu (Facere II, 24). Legea Iubirii adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos e cea care îmbracă într-o haină de lumină toată doctrina creştinismului, căci acum familia are în centrul său Iubirea divină, fără de care nu există echilibrul şi pacea mult-râvnite, fără de care nu există acel „cămin cald” în mijlocul căruia ne bucurăm cu toţii, aceasta fiind ridicată de Hristos la rang de Taină. Astfel, căsătoria, prin care se pun temeliile unei familii, devine „taină mare” (Efeseni V, 32). În timpul slujbei Sfintei Taine a Cununiei, prin rugăciunile invocate de preot şi prin participarea atentă a mirilor şi a nuntaşilor, cei doi soţi primesc binecuvântarea lui Dumnezeu şi harul Duhului Sfânt, Care îi ajută la împlinirea şi la desăvârşirea dragostei dintre ei şi la îndeplinirea scopului familiei. Căci, precum bine ştim, motivul căsătoriei este iubirea dintre cei doi soţi („din dragoste curată şi nesilit(ă) de nimeni”), iubirea fiind cel mai înalt sentiment, iubirea fiind Însuşi cel mai de preţ atribut al Divinităţii, căci „Dumnezeu este Iubire” (Ioan V, 3).

Dumnezeu este iubire veşnică, neîncetată, neîntreruptă, dreaptă, desăvârşită: Tatăl Îşi jertfeşte Fiul, Unicul Fiu, din iubire pentru mântuirea noastră, a păcătoşilor, care nu punem niciun început de pocăinţă, Fiul Se jertfeşte pentru noi, din iubire, din smerenie şi ascultare desăvârşită faţă de Tatăl, iar Duhul Sfânt revarsă neîncetat harul Său în inimile noastre pentru a umple aceste cupe cu iubire. Trinitatea e iubire, iubire desăvârşită. Tot aşa, şi o familie întemeiată pe iubire va dăinui veşnic, căci membrii ei se vor jertfi neîncetat unul pentru altul, sufleteşte vor fi mereu împreună. Familia creştină e o adevărată mucenicie. De aceea se şi cântă, în cadrul Sfintei Taine a Cununiei, troparul mucenicilor: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre!”.

Din păcate, însă, trebuie să recunoaştem realitatea: desacralizarea tot mai mult a noastră, ca popor, copierea unor modele nedemne de urmat, noile principii referitoare la emancipare, egalitatea (care numai egalitate nu se poate numi), democraţia (care devine din ce în ce mai libertină), libertatea asimilată drept libertinaj, egoismul, individualismul şi câte şi mai câte sunt sursele distrugerii familiei. Plăgile create sunt de nenumărate forme: adulterul, divorţul, avortul, mariajul deschis, maternitate independentă, concubinajul, chiar şi „familia” homosexuală. Statisticile ne arată că una din trei familii apelează azi la divorţ. Ce viitor vor avea copiii crescuţi în astfel de pseudofamilii?  Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că „soţii trebuie să fie unul altuia sprijin şi liman şi adăpost şi îmbărbătare împotriva atâtor rele care-i asaltează din toate părţile.”

Cei doi soţi trebuie să se ferească de întinare înainte de căsătorie ca doar astfel să reuşească şi să se străduiască a trăi conform Legilor divine, iar familia lor să fie binecuvântată de Dumnezeu. Una dintre primele porunci date protopărinţilor noştri de către Dumnezeu a fost să crească şi să se înmulţească, să umple pământul şi să-l supună (Facere I, 28). Şi ştim prea bine, de fapt, că Adam şi Eva erau deja gata crescuţi (trupeşte). Porunca lor era să crească duhovniceşte, să devină înţelepţi în tot ceea ce vor face, să aibă raţiune lucrătoare. Scopul căsătoriei e foarte vizibil: cei doi soţi sunt „datori” să se mântuiască unul prin celălalt, prin jertfele reciproce, să reprezinte un neobosit ajutor unul pentru celălalt (Facere II,18). Naşterea de copii (Facere I, 28) cât şi ferirea de desfrânare (I Corinteni VII, 2) sunt alte două scopuri esenţiale, izvoare ale tuturor virtuţilor.

Puii mici de păsări stau sub adăpostul aripilor părinteşti, înălţându-şi sfioşi capetele unse de Dumnezeu cu lumină înspre bolta cerească. E atât de minunat! „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria!” (Psalmi XVIII, 1). Dorinţa lor de a deprinde zborul şi de a se înălţa, de a se pierde în adâncimea celestă renaşte cu fiecare rază de Soare. Aşteaptă nerăbdători să deprindă zborul şi să-şi înalţe cutezători aripile înspre lumină. Aşa sunt şi „puii de oameni”, cresc ocrotiţi de iubirea părintească, se întăresc prin rugăciunile celor dragi, iar mai târziu îşi fac un rost în această viaţă trecătoare. Şi scopul primordial, în orice împrejurare, rămâne dobândirea mântuirii.

„Supuneţi-vă unul altuia întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre după cum şi Hristos a iubit Biserica. Bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi-l încălzeşte precum şi Hristos Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi…”  (Efeseni V, 21-22; 25; 28-33).

„Dragostea e o prietenie care a luat foc” ne spune marele Dostoievski. Întâi de toate, pentru a putea fi iubiţi, cei doi tineri trebuie să se cunoască reciproc foarte bine, iar mai apoi să se bucure de aşa-numita „iubire serafică” (Pr.Prof. Ilie Moldovan), fără de păcat, cea mai curată formă în care se poate metamorfoza acest înalt sentiment. Cei doi tineri sunt datori să trăiască alături de Dumnezeu, ca iubirea dintre ei să fie deplină. Aceasta e imaginea reliefată în cartea „Adolescenţ- preludiu la poemul iubirii” scrisă de Pr. Prof. Ilie Moldovan din Sibiu. Doar aşa tinerii trăiesc unul pentru celălalt, prin Hristos, şi Hristos trăieşte în ei prin iubirea lor fără de margini. Căsătoriţi fiind, sunt datori să-şi poarte de grijă unul altuia, mai ales prin rugăciune, căci numai aşa dragostea dintre ei va fi binecuvântată de Dumnezeu, familia lor va fi păzită de rele şi vor avea un trai fericit „până la adânci bătrâneţi”.

Şi totuşi, aceasta nu e o poveste! Trăind cu frică de Dumnezeu, trăind cu El, acesta va fi mereu în mijlocul celor care-L iubesc, îi va binecuvânta clipă de clipă şi, împlinind Legea divină (cea mai mare e Legea Iubirii), se vor bucura de fericirea veşnică încă de aici, de pe pământ.

Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, e dator ca în fiecare clipă a vieţii sale să promoveze valorile creştine prin exemplul propriu. Ori dacă azi se recurge adesea la avort, una dintre cele mai mari plăgi ale familiei, oare nu cumva ne opunem voinţei divine de a perpetua neamul? În loc să conlucreze cu Dumnezeu, femeia din „laborator”, ajunge să fie „abator”. Ori diferenţa dintre aceşti doi termeni e enormă! Să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în vieţile noastre! Azi, mai mult ca oricând, suntem datori să luptăm pentru promovarea adevăratelor valori şi să nu le lăsăm a fi „îngropate” în noroiul societăţii, ziua internaţională a familiei având loc chiar miercurea din săptămâna ce tocmai s-a încheiat.

Denisa Felicia Rusu

Anul I – Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 26, 2013. Filed under Spiritualitate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

One Response to Cugetări despre familie, văzută ca așezământ divin

  1. Captivant si educativ relatarea dumneavoastra! Este de preferat sa descoperiarticole originale si variate. de vreme ce aminteam de varietate, pentru cei dornici, am descoperit un blog cu relatari generale – haine, pastile de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si o gramada de alte obiecte la costuri foarte mici, dar de o calitate buna.Ce este atragator pe acest blog este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. http://www.bazargorj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *