Ludovic Orban: Să reducem pe cât posibil riscul de contaminare al cetățenilor români!

Premierul Ludovic Orban a anunțat că va exista un interval din zi în care persoanele peste 65 de ani vor putea ieși din casă și că Guvernul ia în calcul să impună un interval de timp pentru magazine exclusiv pentru aceste persoane. Ludovic Orban a spus că ”Primul obiectiv pe care-l avem este să avem grijă de sănătatea semenilor noștri, să reducem pe cât posibil riscul de contaminare al cetățenilor români”.

”Cetățenii vor putea ieși din locuință pentru a putea merge la serviciu, pentru a-și cumpăra bunurile necesare (medicamente, alimente). Se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, plimbarea animalelor de companie.

Se știe că persoanele de peste 65 de ani sunt cele mai vulnerabile. Pentru a-i proteja se va institui această interdicție de a ieși din casă, dar nu pe toată durata zilei. Va exista un interval orar în care vor putea ieși din casă și ne impunem ca obiectiv să le asigurăm servirea exclusivă în magazinele alimentare, în farmacii.

Al doilea obiectiv este achiziția de materiale și echipamente de protecție. Când am preluat guvernarea, stocurile erau zero. Pe 4 februarie, am emis Ordonanța de urgență care a permis începerea achizițiilor pentru aceste produse fundamentale.

Acum, cererea internațională a crescut exploziv. Facem toate eforturile posibile pentru a achiziționa aceste produse. De exemplu, ca să luăm 80.000 de măști din Germania a fost nevoie de un ordin special de la ministrul sănătății de acolo. Deja a început producția de măști în țară, urmează să înceapă producția de combinezoane, de izolete.

Pregătim a treia linie de apărare: în fiecare județ să existe un spital dedicat exclusiv pacienților cu coronavirus. Este foarte importantă creşterea capacităţii de diagnosticare. Am plecat de la un număr redus de Real Time PCR, au funcţionat 9, acum sunt 19. Pe lângă kiturile deja cumpărate am fost informat de UNIFARM că există un contract cert și vom primi kituri pentru testarea a 100.000 de persoane.

Statul este în curs să achiziţioneze ventilatoare. Unifarm are semnat un contract pentru 100 ventilatoare, ONAC are contract pentru 200 de ventilatoare.”

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 24, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.