Clarificări și informații despre distribuția pachetelor de alimente pentru vârstnici

Primăria Municipiului Satu Mare, Direcția de Asistență Socială vin în sprijinul vârstnicilor fără aparținători care au peste 65 de ani, în următoarele moduri:

Funcționează numărul unic de ajutor 0748-109.853, la care puteți apela între orele 8.00-18.00, dacă aveți nevoie de ajutor sau dacă aveți cunoștință despre persoane care au nevoie de ajutor. Sesizarea se poate face și prin formularul de ajutor disponibil la adresa: bit.ly/ajutorsm

Clarificări și informații despre distribuția pachetelor de alimente:

D.A.S oferă pachete de alimente gratuite, obținute din donații de la firmele sătmărene NUMAI pentru persoanele fără aparținători și celor care au un venit maxim de 710 lei/lună.

Cu părere de rău, nu putem acorda pachete gratuite cu alimente persoanelor vârstnice care au aparținători și / sau au venit mai mare de 710 lei/lună.

Pregătirea și împărțirea pachetelor va începe după ce donațiile societăților vor intra în posesia noastră, dată care se va comunica ulterior și se va face în limita stocului disponibil.

Activitatea de a efectua cumpărături, din banii solicitanților, funcționează independent de distribuția pachetelor gratuite: DAS și partenerii facilitează efectuarea cumpărăturilor de alimente și medicamente, iar în aceste cazuri nu sunt valabile restricțiile de mai sus.

Dorim să mulțumim pe această cale firmelor care au răspuns pozitiv până acum inițiativei noastre: SC.HUTTON SRL, Ocolul Silvic Codrii Sătmarului, SAM MILLS SRL, Restaurant Miorița, SC NOVITA IMPEX SRL, SC PRO AVIS SRL, SC. SANTEC SRL. Firmele care doresc să mai ofere alimente sunt invitate să completeze același formular: bit.ly/ajutorsm

Transmitem mulțumiri și ONG-urilor și colaboratorilor care ne ajută să desfășurăm activitățile: Serviciul de Ajutor Maltez Satu Mare, CARITAS, Crucea Roșie, Fundația Hans Lindner, Asociația Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului.

Împreună vom trece peste această perioadă, totul va fi bine!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 26, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.