Ardud – Oraș înfloritor. Orașul oamenilor gospodari, iubitori de natură și frumos

Primăria Orașului Ardud vă prezintă câteva dintre gospodăriile cele mai frumoase din oraș, sub genericul ”Ardud – Oraș înfloritor (Acțiune online)”. Potrivit consilierului Daniel Dod, locuitorii orașului Ardud și ai localităților aparținătoare sunt invitați să fie parte activă în acest demers și să trimită Primăriei prin mesaj pe pagina de facebook Ardud – Oraș Turistic Medieval, fotografiile cu gospodăriile lor înfloritoare. Fotografiile vor fi adăugate pe pagina amintită, astfel ca toată lumea să poată să admire frumosul realizat de oameni cu mâinile lor, precum și de natură.

Primarul orașului Ardud, Ovidiu Marius Duma, a spus că ideea acestui demers online i-a venit în urmă cu câteva zile, curțile ardudenilor fiind pline cu flori în aceste zile. Este încă o idee minunată din Ardud care se potrivește și cu perioada în care trăim, și cu contextul în care toată lumea este acasă și își pregătește gospodăria pentru sărbători, și nu numai. Oamenilor li se dă posibilitatea să uite de privațiunile și neplăcerile inerente stării de urgență. Cu această ocazie, primarul orașului îi felicită pe ardudenii harnici și gospodari, cu dragoste de natură și frumos, dorindu-le ”Sărbători fericite” tuturor!

Până anul trecut, la Ardud era organizat concursul ”Ardud – Oraș înfloritor”, în cadrul căruia proprietarii celor mai frumoase, curate și bine întreținute gospodării, din punct de vedere estetic, erau premiați cu ocazia ”Zilei Cetății Ardud”. Anul acesta însă, și din cauza anulării ”Zilei Cetății Ardud”, concursul a fost mutat în mediul online, iar premiile vor consta de data aceasta în aprecierile și felicitările tuturor internauților. Și a celor care, de oriunde ar fi, sunt interesați de orașul lor natal, Ardud.

Pentru ca un oraș să arate astfel, în primul rând este nevoie de o anumită mentalitate. În timp ce în alte comunități curățenia, salubritatea și aspectul estetic încă reprezintă o problemă și ceva neglijat sau cu greu scos la adevăr, la Ardud, mai mult ca sigur că și influența din partea șvabilor localnici își spune cuvântul. Și munca Primăriei. Trebuie timp, gust, preocupare și lipsa altor probleme esențiale, pentru ca majoritatea localnicilor să întrețină un aspect frumos, estetic al curților și grădinilor lor. Prímăria Ardud fiind primul exemplu:

Primăvara, pe lângă că renaște natura, ne întâmpină cu numeroase flori, care aduc bucurie în sufletele noastre. Orașul Ardud sărbătorește primăvara prin coloritul viu al panseluțelor și lalelelor ce îmbracă cele mai frumoase și aglomerate zone din Ardud, și anume parcurile centrale.

Foto: Primăria Orașului Ardud 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 17, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.