Au fost reluate lucrările de modernizare a drumurilor județene, finanțate prin PNDL II

Se reiau lucrările de investiții pentru modernizarea drumurilor județene finanțate prin PNDL II. Se lucrează la drumul județean DJ 194B Dara-Dorolț pe o lungime de 6,2 km.

Constructorul execută lucrări de așternere a stratului de piatră spartă cu împănare și compactare în vederea realizării covorului asfaltic, pe tronsonul din drumul național DN 19A, până la intrarea în localitatea Dara. Pe tronsonul din intravilanul localității Dara, până la digul râului Someș, se vor executa lucrări de lărgire și modernizare a părții carosabile.

Pe drumul județean DJ 109M Batarci-Valea Seacă, se realizează lucrări de hidroizolații la poduri, pe un sens de circulație, urmând a se așterne straturile de mixtură asfaltică și continuarea lucrărilor pe sensul opus de circulație. Lungimea totală a lucrării este de 4,1 km.

Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, împreună cu reprezentanții Direcției Tehnice, au verificat astăzi lucrările care se derulează la cele două obiective de investiții, pentru a se asigura că lucrările respectă prevederile contractului.

Totodată, au fost evaluate și lucrările de întreținere curentă care se realizează pe DJ 109L, tronsonul Turț-Gherța Mare-Gherța Mică și DJ 109H, Turț-Batarci.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on aprilie 22, 2020. Filed under Locale, Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.