A apărut primul număr din acest an, pe luna martie, al revistei ”Eroii Neamului”, cu un conținut bogat

Recent a apărut în condiții grafice excelente, cu un conținut bogat, numărul din luna martie 2020 a revistei ”Eroii Neamului”, editată cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.

Răsfoind revista, remarcăm articolul col. (r) Voicu Șichet ”Jurnalul cimitirelor și monumentelor eroilor (XLI)”, articol care-i dă prilejul să evoce în revistă multitudinea de evenimente la care suntem martori în zilele noastre, când cu toții trăim în ”Epoca centenarelor”. După ce am marcat Centenarul Marii Uniri, Centenarul Sătmărean, prima intrare a Armatei Române în Satu Mare și eliberarea orașului și a județului de trupele bolșevice ale lui Kun Béla, ar fi de dorit ca să se dea numelui unei străzi din Satu Mare de ”19 aprilie 1919”. Anul acesta marcăm un eveniment important semnarea la Trianon a Tratatului de Pace între România și Ungaria.

Preotul Dr. Cristian Boloș publică în continuare ”Modele creștine de eroism (XXXVIII), despre Simbolul credinței, care este Crezul, sâmburele ”Legii noastre creștine ortodoxe”.

Semnalăm de asemenea, articolul ”Vatra satului – Vatra Mântuirii”, scris de conferențiarul univ. dr. preot Constantin-Valer Necula și articolul ”Alin Ciupală. Lumea rurală românească acum o sută de ani”, de Conf. univ. dr. Ion Cârja. Apropierea Centenarului Trianon prilejuiește publicarea articolului dr. ing. Luminița Cornelia Zugravu. O temă de mare interes tratează dr. Daniela Bălu scriind despre ”Confesiune și atitudini identitare. Biserica românească sătmăreană în anii Dictatului de la Viena. 1940-1944 (I)”, un studiu foarte bine documentat.

De la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” prof. dr. Ovidiu T. Pop  ne dă informații despre averea mobilă și imobilă a acestui Colegiu, făcând referire și la prevederile Tratatului de la Trianon. La 30 ianuarie 2020 la Cluj-Napoca s-a sărbătorit Centenarul Institutului de Istorie ”George Barițiu”, un eveniment ”pentru minte, inimă și literatură”, sub semnul dătătorului său de nume. Dr. Marta Cordea evocă acest moment, amintind și numele celor care au condus destinele acestei ilustre instituții: Ioan Lupaș, Alexandru Lapedatu, Ioan Moga, Constantin Daicoviciu, Ștefan Pascu, Camil Mureșanu, Nicolae Edroiu, Aurel Răduțiu.

Profesorul Liviu Tătaru ne readuce aminte despre Petru Bran, un militant pentru dăinuirea neamului românesc în nord-vestul Transilvaniei, prezentând cartea scrisă de Ioan Știru ”Un fiu al poporului, Petru Bran și permanențele vieții românești la Satu Mare, ediție îngrijită de Maria Gârbe. La rândul ei prof. Lucia Munteanu scoate în evidență ”O revistă Tezaur: Steaua mării”- noua carte a cercetătorului dr. Mircea Popa. Maria Gârbe în articolul ”Să ne amintim…” de cei care au intrat în memoria timpului”, amintind de dr. Vasile Lucaciu și dr. Valeriu Achim. Învățătorul Radu Viorel Anton ne pune la dispoziție date interesante în articolul ”Părintele Dr. Vasile Lucaciu nu trebuie uitat”. El caută să deslușească misterul legat de cele cinci blocuri de piatră din curtea bisericii din Șișești.

Profesorul Carol C. Koka, în articolul ”Minunea din Valea Sadului” ne prezintă un aspect mai puți cunoscut despre episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein, faptul că până la vârsta de 15 ani viitorul episcop nu a vorbit. Dr. Viorel Ciubotă continuă să ne prezinte ”Scrisori inedite aparținând lui dr. Alexandru Vaida Voevod”. Dr. Marta Cordea se ocupă cu ”Reprezentarea românilor în Dieta de la Pesta din 1861”. Amintește despre o serie de mari personalități precum Emanuil Gojdu, Vincențiu Babeș, Aurel Maniu sau Andrei Mocioni ,care au apărat interesele românilor.

Dr. Viorel Câmpean încheie prezentarea sătmărenilor în închisorile comuniste (IV), prezentând și bibliografia folosită cu acest prilej. ”Fulgerul revoltei românești a  trăsnit regimul de la București!”, scrie ing. Angela Faina,acum că s-au împlinit 30 de ani ”de la acel decembrie pe care cu toții ni-l amintim fierbinte”, despre care scriu și Inga Iamandii, Cristian Bodnărescu, prof. dr. Ioan Corneanu și ing. Mircea Pîrlea în articolul ”Manipulare la un proces odios”, tot referiri la Revoluția din Decembrie 1989.

Mai rețin atenția articolele ”Forțe interne și externe au demolat statul modern edificat de Alexandru Ioan Cuza” de prof. Ioan Andreica, ”Tendințe și decizii majore de unirea după 1859 a Transilvaniei cu România”, de prof. Nicolae Pop, ”Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc (1916-1919)”, de pr. prof. Gheorghe Radu Sălăgian, ”Generalul de armată (rtg) Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, s-a mutat în Împărăția Cerului” de Colonelul (r) prof.Nicolae Codreanu, ”100 de ani de la înființarea Societății Mormintelor Eroilor Căzuți în Război”, de dr. ing. Luminița Cornelia Zugravu, ”Eternitatea și cerul”, de prof. Marius Gabriel Brândușan, ”Satu Mare, oraș al muzicii”, de prof. Emilia Beleanu, ”445 de ani de la moartea de martir a Domnului Moldovei, Ioan Vodă cel Cumplit (Ioan Vodă cel Viteaz) 1572-1574), de ing. Mircea Pîrlea, ”Clericul, pedagogul și cronicarul Teodor Aron (1803-1859)”, de prof. Ioan Corneanu și Lacrima Teocan Istrăuan.

Pe coperțile revistei se află Monumentul Eroilor din cimitirul din Resighea și o excelentă imagine  a Cimitirului Eroilor din Satu Mare după reabilitarea din 2018-2019. În cuprinsul revistei mai putem citi creațiile poeților Ioan Sanfira ”Sfetnicii lui Decebal” și ”Eroii țării mele” de Mircea Dorin Istrate.

Prof. Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 5, 2020. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

2 Responses to A apărut primul număr din acest an, pe luna martie, al revistei ”Eroii Neamului”, cu un conținut bogat

  1. Așteptăm cu interes fiecare număr! Mult succes!

  2. Doresc si eu un numar al Revistei Eroii Neamului
    , din acst an , …de unde il pot procura din SM ….am colectiile revistei de la inceputul aparitiei !
    …va multumesc aticipat, cu recunostinta !
    Bibliotecar Purdea Florica…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.