Recent a apărut numărul 42, pe lunile martie – mai, al revistei ”Vitralii – Lumini și Umbre”

Am primit la redacție nr. 42 (martie-mai) al revistei ”Vitralii – Lumini și Umbre”, în care în primele pagini Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații, marchează 30 de ani de la înființarea acestui serviciu. În cei 30 de ani Serviciul ”și-a dezvoltat și perfecționat componenta analitică pentru valorificarea informațiilor, iar produsele sale intelligente au fost tot mai bine receptate de cei cărora le erau destinate, constituindu-se în suport pentru adoptarea unor decizii importante pentru securitatea națională”.

La capitolul File de istorie, conf. univ. dr. Mihai Racovițan se ocupă cu ”Recunoașterea internațională a României Mari”, având în vedere faptul că anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la semnarea Tratatului cu Ungaria, la Trianon, la 4 iunie 1920.

Un foarte interesant articol putem citi de col. (r) Alexandru Bicăzan, care într-un studiu bine documentat se ocupă cu ”Detronarea lui Cuza Vodă prin complot și trădare”. Autorul descrie pregătirea militară a detronării lui Cuza, pregătirea complotiștilor pentru captarea lui, de asemenea, izgonirea lui Cuza din țară.

Putem citi articolele: ”Protecția contrainformativă a industriei și agriculturii în județul Hunedoara” de col. (r) Alexandru Bicăzan, „Puștiul” (IV) de col. (r) Hagop Hairabetian, apoi articolul gl. bg. (r) Vasile Mălureanu, care scrie despre o carte șocantă despre  evenimentele din decembrie 1989, ”Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția securității în decembrie 1989”, carte scrisă de Andrei Ursu, Roland O. Thomsson, în colaborare cu Mădălin Hodor.

Sub titlul ”La Centenar”, col. (r) Ion Șandru scrie despre amintirile luptătorilor pentru pacea neamului și a locuitorilor acestor meleaguri. Col. (r) dr. Cristian Felea publică despre ”Green Deal, implicațiile asupra termoenergeticii cărbunelui și a energiei nucleare” (I), iar col. (r) Radu Voroneanu-Popa despre ”Managementul securității organizațiilor–între necesitate și oportunitate”.

Sub semnătura col. (r) dr. ing. Cătălin Peptan putem citi ”Rolul societății civile în realizarea educației securitare”. El analizează pe scurt conceptul de securitate, realizarea securității cetățeanului, instituțiile cu atribuții pe linia securității naționale ”versus societatea civilă și rolul societății civile în realizarea securității statului și dimensiunea educației”.

Col. (r) dr. Codruț Mitroi răspunde la întrebarea ”A patra revoluție industrială…încotro?”, cu referire la cartea lui Klaus Schwab ”Cea de-a patra Revoluție Industrială”. Col. (r) Liviu Găitan se ocupă cu eliminarea generalului Qassem Solemani – o nouă etapă în criza din Orientul Mijlociu. Revista mai semnalează apariția unei lucrări de istorie recentă ”România în perioada administrației Emil Constantinescu”, o carte apărută la Editura RAO, autor dr. Alex Mihai Stoenescu, ”Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece”, autor dr. Florin Banu, vol. V scris de gl. bg. (r) prof.  univ. dr. Marian Ureche, o încercare de a realiza  o istorie a serviciilor secrete românești până în 1944.

Revista mai conține și referiri la ”Prezențe pentru promovarea culturii de securitate” și ”Pagini literare” care merită citite.

Prof. Carol Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 5, 2020. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.