Primăria Orașului Ardud face un apel la spiritul gospodăresc și la responsabilitate din partea locuitorilor din Ardud și localitățile aparținătoare, în decolmatarea și amenajarea șanțurilor, precum și desfundarea podurilor, podețelor în contextul în care în urma ploii torențiale din ziua de luni, 8 iunie, partea centrală și nu numai, a orașului Ardud, a fost inundată.
”Prin prezenta facem un apel în primul rând la spiritul gospodăresc al fiecărui cetățean al orașului Ardud, dar și la cel care decurge din obligațiile prevăzute în legislație, de a întreprinde de îndată acțiuni de întreținere, curățare a șanțurilor, rigolelor, podețelor din perimetrul propriei gospodării.
Aceste lucrări sunt cu atât mai imperios necesare în această perioadă în care sunt anunțate ploi abundente, facilitând scurgerea mai rapidă a apelor, în condițiile în care sperăm să nu mai avem parte de fenomene meteorologice extreme cum a fost ploaia torențială luni, 8.06.2020.
Dorim să mulțumim tuturor celor care înțeleg necesitatea acestei acțiuni și a participării active, responsabile, la rezolvarea problemelor comunității în care trăim!”
Primăria Orașului Ardud