Expoziție de carte cu autograf, la Castelul Karolyi

Marţi, 28 mai 2013, cu începere de la ora 16.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi a avut loc inaugurarea expoziţiei de carte cu autograf, organizată de Biblioteca Municipală Carei în colaborare cu Direcţia de Cultură Carei. Evenimentul, organizat în cadrul Festivalului Best Fest – Primăvara culturală careiană, aduce în faţa iubitorilor de carte o serie de volume semnate de personalităţi locale şi nu numai.

IMG_0004

Menționăm câțiva din autorii care au înnobilat cu semnătura sau dedicația proprie paginile unor volume: Rațiu Gabriel (Corneliu Balla), Karácsonyi Károlyi, Sróth Ödön, Kádár Ferenc, Ciarnău Ioan, Németi János, Hermann Imre, Țineghe Adrian, Kiss Zita, Bertiean Mihai, Ioan Nistor, Achim George, Vulturescu George, Câmpean Viorel, Bota Ioan și mulți alții. O parte din cei amintiți au notat pe colțul filei gânduri și recunoștința pe care o poartă bibliotecii careiene sau și-au așternut omagiul lor cititorilor. Cărțile cu autograf expuse, au o deosebită valoare pentru bibliofili și pentru comunitatea careiană.

 

De la ora 16.30 cei prezenți în aceeași locație au aflat care este cartea preferată a careienilor în urma unui sondaj realizat prin vot în perioada 10-24 mai. Sondajul a fost realizat de Direcția de Cultură Carei, iar un număr mare al celor care au răspuns la întrebarea: Care este cartea ta preferată ?, au fost elevi. Astfel cartea preferată a careienilor în acest an este: Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain (Lb. română) și A Pál utcai fiúk (în limba maghiară).
La ora 17.00, tot în Sala Cavalerilor s-au anunțat câștigătorii concursului de creație literară Balla-Fényi, ediția a III-a, organizat de Biblioteca Municipală. Prezentăm mai jos căștigătorii și secțiunile la care au participat:

Gimnaziu – Poezie

Locul I Irea Denisa – Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, prof. coord. Nicoleta Mocanu
Locul II Ambrus Regina – Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei, prof. coord. Nicoleta Mocanu

Liceu – Poezie

Locul I Blaga Bianca – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena
Locul I Tămaș Florin – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Liliana Sorian
Locul II Țurcaș Alexandra – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena

Liceu – Proză

Locul I Jurj Patricia – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena
Locul II Nagy Evelin – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena
Locul II Chereji Bianca – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena
Locul III Vereșș Ligia – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena
Locul III Olariu Alexandra – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena
Mențiune Junjean Georgiana – Liceul Teoretic Carei, prof. coord. Pakai Magdalena

Gimnaziu – Poezie – Secția Maghiară

Locul I Mașcan Timea Erika – Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” Carei

Premiile au constat în diplome oferite de Direcția de Cultură Carei și Biblioteca municipală. Organizatorii transmit felicitări câștigătorilor și profesorilor coordonatori pentru rezultatele obținute.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 29, 2013. Filed under Cultură-Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *