Francesca Micaș a debutat editorial cu volumul de poezii intitulat ”Parfum. Lacrimi. Sfinți”

Vineri, 19 iunie a avut loc lansarea volumului de debut semnat de Francesca Micaș, ”Parfum. Lacrimi. Sfinți”, volum apărut la Editura Argonaut din Cluj-Napoca. Un număr însemnat de iubitori ai poeziei, membri ai cenaclului literar ”Afirmarea” au fost prezenți la eveniment, care s-a desfășurat sub egida Primăriei Satu Mare, Centrului Cultural ”G.M. Zamfirescu”, și revistei ”Poesis”.

Lansarea a avut loc pe malul Someșului, unde s-au putut respecta măsurile de distanțare socială impuse de actuala situație.

Pentru început a luat cuvântul directorul Centrului Cultural ”G.M. Zamfirescu”, Gheorghe Molnar care a spus că lansăm cartea de debut a autoarei, care scrie poezii de mai mulți ani, dar până acum nu a avut curajul să le publice. ”Este o persoană deosebită, care scrie și vede mult mai multe decât noi. A avut nevoie de încurajarea noastră pentru acest demers”, a spus Gheorghe Molnar. 

În cuvântul său poetul Gheorghe Cormoș a spus că îi place imaginea lirică a poemelor și o felicită pe autoare pentru curajul ei. Poemele ei sunt sugestii la existență. Scrie o poezie care nu este îngreunată metaforic, este o trepidație lirică simplă, evocă feminitatea. În șirul poemelor sale nu vom găsi revoltă sau probleme filosofice.

Poetul George Vulturescu a spus că ar trebui să avem deja melodii pe versurile ei, făcând aluzie la existența soților Florin Micaș și Francesca de rockeri recunoscuți. Poeta ”scrie fără niciun program liric, fără să-i pese de o cunoștință a unor standarde clasice sau moderne. Versurile ei curg ca vinul în pahar. Limbajul e unul al emotivității netrucate, fără prejudecăți lirice, rostogolindu-se ca un bulgăre de zăpadă, ca un dans al funigeilor”.

Ioan Anițaș, președintele cenaclului literar ”Afirmarea” a rosti câteva cuvinte de apreciere la adresa poeziilor scrise în carte și a dat citire uneia, care i s-a părut mai reprezentativă.

Revenind pe terasa centrului cultural a avut cuvântul muzica. La acest capitol au excelat Florin Micaș și Geta Govor.

Carol C. Koka

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on iunie 20, 2020. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.