DGA din cadrul MAI sărbătorește pe 30 mai opt ani de la înființare

Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, la data de 30 mai opt ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului. Anul 2005, momentul în care Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei.

dgaÎn cei opt ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor  de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.

Fără îndoială că prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, de educare a tinerei generaţii în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia verde anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Prin toate acţiunile sale, Direcţia Generală Anticorupţie promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul, ca standard atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I. Fiindcă toate acestea nu ar fi posibile fără sprijinul partenerilor noştri, dorim să mulţumim tuturor instituţiilor de aplicare a legii, societăţii civile şi cetăţenilor.

De asemenea, mulţumim structurilor M.A.I. care au contribuit şi susţinut demersurile instituţionale în lupta împotriva corupţiei, precum şi personalului care a demonstrat integritate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi care a înţeles că numai printr-o atitudine corectă se poate construi o imagine demnă de rolul şi importanţa Ministerului Afacerilor Interne.

În scopul popularizării Zilei Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi pentru informarea cetăţenilor cu privire la necesitatea existenţei unui parteneriat permanent în lupta împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei, diseminează flyere ce conţin mesaje anticorupţie, în rândul cetăţenilor care tranzitează punctele de frontieră aflate în raza de competenţă.

Vă reamintim faptul că, la nivelul judeţului Satu Mare, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Satu Mare, cu sediul în localitatea Satu Mare, strada Bujorului nr. 26, în incinta Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare la parter, telefon 0261/717606, e-mail satumare.dga@mai.gov.ro.

Totodată, în cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Satu Mare funcţionează un birou de audienţe situat la etajul 4 a clădirii, unde ofiţerii desemnaţi participă la programul de audienţe, în fiecare zi de miercuri între orele 12.00 -15.00.

Cetăţenii care doresc să sesizeze fapte de corupţie săvârşite de către personalul MAI, se pot prezenta în audienţă la sediul serviciului în fiecare zi a săptămânii, între orele 0900-1600, ori se pot adresa în scris pe adresa D.G.A., Bucureşti, Şos. Olteniţei, nr.390A, sector 4, şi prin e-mail, petitii.dga@mai.gov.ro

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 29, 2013. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *