Dan Marius Cosma, artistul din inima Codrului: ”Scrisul și pictura sunt viața și destinul meu”

Departe de agitația orașului, cea sprirituală și de zi cu zi, în inima Codrului, în satul Crucișor din comuna cu același nume, scriitorul și artistul plastic Dan Marius Cosma trăiește în comuniune cu sine însuși, cu familia, natura și harurile creatoare pe care le-a primit de la Univers. Talentul său s-a concretizat până acum în 13 cărți publicate și 5 expoziții personale de pictură. Scrisul și pictura sunt a doua sa natură, el de mic copil simțind că trebuie să arate lumii tot ce are mai frumos în sufletul său și să-și pună talentele în valoare.

Vizita mea recentă la ”pensiunea” primitoare a familiei Cosma, în liniștea arhaică a satului codrenesc, a fost o ocazie excelentă de a respira un cu totul alt aer. De a evada din cei 32 de metri pătrați de apartament încins, a simți verdele și răcoarea vegetației, ploaia, furtuna, puterea vindecătoare a răsăritului și apusului, de a primi inspirație și energii noi pentru viitor. În cea de-a doua zi a weekend-ului petrecut la Crucișor, cunoscând de multă vreme că Dan Marius Cosma este o personalitate a culturii și artei sătmărene, pe nedrept mai puțin scos în evidență în branșă, oricare ar fi motivele, l-am rugat să accepte să fie protagonistul următoarei mele ”povești”, să-și expună fără jenă, fără modestie și cu generozitate viața, realizările, gândurile, planurile.

Crucișorul, este un loc ideal pentru creația de orice fel. Peisajele sale oferă cu generozitate, în orice anotimp, nenumărate surse de inspirație pentru un artist plastic și un scriitor neobosit, așa cum este Dan Marius Cosma. Crucișorul a dat lumii artistice un om bun la suflet, cu un simț rafinat al umorului bonom și gazdă perfectă, fredonează mereu în timp ce scrie, pictează sau gătește.

O activitate artistică și literară de invidiat printre oamenii de cultură sătmăreni

Dan Marius Cosma s-a născut la 8 septembrie 1977 în Satu Mare. După terminarea Liceului de Artă din Baia Mare (1996), a devenit student al Facultăţii de Arte Vizuale şi Design din cadrul Universităţii din Oradea, specializarea pictură, pe care a absolvit-o în 2001. Între anii 2002 și 2004 a fost profesor suplinitor de istorie, iar între 2004 și 2007 profesor titular de educație plastică. Din 2008 până în 2019 a lucrat la Biblioteca Comunală Crucișor, județul Satu Mare. A debutat în 2009, în revista Citadela din Satu Mare. Până în prezent a publicat treisprezece cărți:

Romane: Duhul eclipsei, Editura Citadela, 2009; Corina, Editura Citadela, 2010; Cristian Dinstele, Editura Citadela, 2012, ediția a II-a, revăzută, Editura Someșul, 2020; Dragostea ca un război de uzură, Editura Citadela, 2013; Cetățuia, Editura Citadela, 2014; Anotimpul amăgirii, Editura Citadela, 2015; La nord de sud, Editura Citadela, 2017; Bumbi și Băiețelul, Editura Citadela, 2019.

Monografii: Crucișor – la răscruce de vremuri, Editura Nereamia Napocae, 2012, ediția a II-a, revăzută, Editura Citadela, 2016; Măriuș ‒ însemnări monografice, Editura Citadela, 2013.

Memorialistică: Amintiri dintr-o copilărie aproape fericită, Editura Citadela, 2014.

În calitate de artist plastic, a participat la mai multe expoziții colective în Satu Mare (Micul Prinț, Salonul de primăvară, Semn solar etc), Baia Mare (Anuala Artelor, Surâsul primăverii, Învierea), Oradea (Babel), Bacău și Chișinău (Saloanele Moldovei). A vernisat cinci expoziții personale: Crucișorul în imagini idilice (Biblioteca Județeană Satu Mare, 2013), Reflecții mărunte (Galeria de Artă a UAPR Satu Mare, 2016), Flori, gânduri, amintiri (Galeria de Artă a UAPR Satu Mare, 2017), Aeroconul (Galeria de Artă a UAPR Satu Mare, 2018) și Punctul 5: Diverse (Galeria de Artă a UAPR Satu Mare). Din anul 2018 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Satu Mare. Se declară influențat de pictorii impresioniști francezi în primul rând. 

Nu doar romancier și pictor, ci și ilustrator de cărți

Cartea sa de debut, „Duhul eclipsei” din 2009 a beneficiat de dublă lansare, la Satu Mare și la Iegheriște. Felician Pop a fost rampa sa de lansare, alături de fostul primar al Crucișorului, Florin Andreica. L-au mai susținut și i-au fost alături de-a lungul carierei Viorel Câmpean, Marta Cordea, Nicoleta Câmpian, toți foarte buni colegi și prieteni de la Biblioteca Județeană Satu Mare.

Soția sa Lia Gabriela Koka – Cosma, cadru didactic, îi este cea mai recentă și apropiată susținătoare, făcându-i lectura și corectura cărților. De asemenea el i-a ilustrat soției cea de-a doua carte de poezii, ”Cântec – Descântec”, cu 6 reproduceri după picturile sale. Ea de asemenea are 2 volume de poezii: ”Gânduri, Rânduri”, Editura Inspirescu, 2014 și ”Cântec – Descântec”, Editura Citadela, 2019.

Este cunoscut și ca ilustrator de cărți. A realizat ilustrații la volumele ”Zâmbet de copil” de Nicoleta Câmpian, ”Ileana și iapa fermecată” de Mihaela Moreno, dar și la romanul său ”Bumbi și Băiețelul”. Tot el este ”responsabil” și pentru designul  coperților la propriile volume.

Copilăria sa, una plină de imagini senzaționale – primii pași spre o carieră artistică

Dan Cosma povestește că început să picteze pe la doi ani şi ceva. ”Mi s-a povestit că eram pus în cărucior, legat peste mijloc cu o curea, şi mi se dădeau o foaie şi un creion. Iar eu stăteam cuminte şi desenam tot ce-mi trecea prin cap. Dar prima lucrare de care-mi amintesc era o acuarelă ce înfăţişa nişte oi într-o stână. N-am să înţeleg niciodată cum de am reușit să fac o lucrare atât de bună, din moment ce era lăudată de toată lumea care o vedea”. Își păstrează și acum notițele cu „cărțile” realizate din joaca de-a scriitorul, datând din primii ani de școală, cu propriile desene și ilustrații.

Cum l-a desenat pe Sfântul Nicolae cu cretă, pe cotețul găinilor…

El își amintește cum a avut ocazia, în mai multe rânduri, să-i vadă la treabă pe pictorii care au pictat în 1985 biserica din Crucișor. ”O însoţeam pe bunica Bina când aceasta le ducea artiştilor de mâncare. Sătenii le duceau de mâncare cu rândul. Unuia dintre pictori îi cam plăcea băutura. Se urca pe schelă băut, dar de sub penelul său răsăreau lucruri minunate. Prima dată, când i-am văzut pictând, am fost cel mai impresionat. Cum m-am întors acasă, am şi început să-l desenez cu cretă, pe coteţul găinilor, pe Sfântul Nicolae. Desenul mi-a ieşit bine şi a stârnit admiraţie, dar şi rumoare printre vecini, reproşându-i-se Binei că m-a lăsat să înfăţişez un sfânt tocmai pe coteţul orătăniilor. Să-l şterg imediat de acolo! mi s-a poruncit. N-am vrut, dar a făcut-o ploaia în locul meu, peste câteva zile. A fost cea mai mare pictură pe care am realizat-o până atunci şi mi-a părut rău după ea”.

Interlocutorul meu are așa niște calități de povestitor, că-l întrece și pe Creangă

Imaginile și impresiile din copilărie ale interlocutorului meu se derulează ca într-un film: ”Mă consolam cu caietele şi blocurile de desen pline cu scene de luptă între daci şi romani lupte între ai noştri şi turci sau poloni, mai apoi bătălii purtate cu nemţii, mă consolam cu copiile după glastrele cu flori ale lui Luchian (Îmi amintesc la perfecţie seara de vară în care am văzut filmul Ştefan Luchian, în casa vecinei Luiza) ori cu copiile după icoanele din casă. În casa dinainte era un tablou ce înfăţişa Sf. Familie, iar în casa dinapoi erau două icoane, Cina cea de taină şi încă una, cu Fecioara Maria având în piept o inimă în flăcări, străpunsă de o coroană de spini. Copiile mi-au ieşit aşa şi aşa. Mi-am ales nişte lucrări prea complicate pentru vârsta mea. Mult mai bine mă descurc atunci când fac ceva din imaginaţie. Într-o zi Nuni mi-a spus, mai mult în glumă, să reproduc o bancnotă de o sută de lei. A doua zi i-am arătat bancnota cu Bălcescu. N-a ieşit tocmai cum trebuie, dar bunicul a reuşit, totuşi, să-l păcălească pe gestionarul Nicoară, care, neatent, a luat-o şi a băgat-o în casa de bani. I-a spus pe urmă Nuni să se mai uite o dată la ce-a primit, şi gestionarul tare s-a minunat de isprava mea. O vreme obişnuia să-i ia peste picior pe bunici când veneau la cooperativă pentru cumpărături. ,,Staţi să vedem ce bani îmi dau Nuţu şi Sabina, falşi ori adevăraţi?” Bina se ruşina de faţă cu lumea şi se temea când îl auzea vorbind astfel. Gestionarului nu îndrăznea să-i spună ceva, în schimb îl certa pe Nuni pe chestia asta, zicea: ,,E numa’ vina ta, Nuţule! Că te porţi ca un prost şi acuma vuieşte satu’ pe sama noastră!” Dar şeful de post Cătuna doar a râs când a aflat ce s-a întâmplat. A râs şi a dat din mână a lehamite. Aşa că Bina putea să stea liniştită”.

Nu a moștenit talentele din familie, nici nu a fost încurajat anume în acest sens

Dan Marius Cosma nu crede că ar fi moștenit din familie talentele artistice. Pe bunici nu i-a văzut niciodată desenând, pictând sau creând, nici de părinți nu poate afirma altceva. Părinții săi nu erau generoși cu laudele, îi admirau cu moderaţie lucrările și nici nu prea aveau respect pentru îndeletnicirile sale. ”Cel mai tare mă deranja faptul că, la noi în casă, niciunul dintre părinţi nu te întreba ce faci, dacă nu cumva eşti ocupat, înainte să te cheme, cu indiferenţă, să le dai o mână de ajutor sau să te trimită undeva în sat. Eram în lumea mea, lucrarea începea să prindă contur, şi deodată mă auzeam strigat, să mă duc nu ştiu unde”. Și totuși, el a depășit această condiție, și-a urmat propria chemare, reușind să ajungă mai încolo un adevărat artist.

Scrisul, alături de pictură, reprezintă însăși viața și destinul său

”Înainte de-a mă apuca să scriu un roman, invidios pe „creaţia fictivă” a unui prieten din copilărie, cam mincinos de felul său, începusem prin clasa a cincea să aştern într-un carneţel cu coperţile cartonate peripeţiile mele de la ţară şi cele mai recente, petrecute în Baia Mare. Am visat dintotdeauna să devin scriitor, aveam încă de mic un real cult al cărţii şi voiam să am cărţile mele, scrise de mâna mea… Şi imaginaţie bogată aveam, e adevărat, dar nu prea-mi plăcea să scriu din imaginaţie. Îmi plăcea să descriu fapte trăite aievea, să vorbesc despre bucuriile mele, dar şi despre primele dezamăgiri suferite la oraş: era un mod candid de-a mă ridica deasupra lor, victorios, sau cel puţin un mod de-a mă sustrage eşecului. Nu conştientizam, totuşi, faptul că încercam să fac literatură, nu cunoşteam pe atunci puterea cuvintelor; scriam pur şi simplu ,,cum îmi venea”, lejer şi fără multe ştersături. Îndrăznesc astfel să afirm că, pentru mine, scrisul n-a fost o simplă întâmplare, ci a reprezentat, în mare parte, alături de pictură, însăşi viaţa mea, destinul meu”.

Se regăsea doar în cărțile ce făceau referire la viața satului, la meleagurile natale

Citea foarte mult. Curând și-a dat seama că romanele de capă şi spadă sau cele cu cow-boy şi indieni nu sunt pe gustul meu. Nici măcar filmele de acest gen nu îl impresionau. În schimb, tot cu gândul la meleagurile natale, îi plăcea să citească cărţi ce făceau referire la viaţa satului. Doar în aceste cărţi se regăseam. L-a descoperit pe Slavici, a citit Moara cu noroc, Pădureanca, Budulea Taichii, Comoara, şi s-a îndrăgostit pe loc de scriitura autorului ardelean A citit apoi Niculae Moromete şi a făcut o mare pasiune pentru opera lui Preda ani la rând. ”Povestisem în paginile cărţii mele despre scăldătoarea din pârâul satului sau despre furtul cireşelor din ograda părintelui Munteanu, dar nu mă dădeam în vânt după poveştile lui Creangă. Nu râdeam asemeni colegilor mei de la oraş de păţaniile lui Nică, sau o făceam mai rezervat: eu trăisem fapte asemănătoare, le cunoşteam din interior, cum s-ar zice. Mai mult decât atât, eram invidios: voiam şi eu să stârnesc râsul cititorilor mei aidoma humuleşteanului”, continuă artistul.

Un premiu este cu atât mai valoros, cu cât vine mai de departe

În anul 2012 a obținut premiul pentru proză în cadrul „Anului Editorial Sătmărean 2012”, cu romanul Cristian Dinstele. Este o carte masivă, de vreo 400 de pagini, pe care a reeditat-o anul acesta. Apoi, în 2015, a obținut premiul Editurii Muzeelor Literare Iași, în cadrul Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară, cu povestirea ”Toni”. La vremea respectivă, ambele premii l-au bucurat mult, al doilea parcă mai mult decât primul. Dan Marius Cosma înclină să creadă uneori că un premiu este cu atât mai valoros, cu cât vine mai de departe, din partea unor jurii care ”n-au auzit de tine până atunci și care te apreciază EXCLUSIV pentru talent”.

În 2015 a primit o Diplomă de merit pentru coordonarea timp de 4 ani a Cercului de pictură „Prichindelul artist”, care a funcționat în cadrul Bibliotecii Crucișor. De asemenea, Diploma de merit este și pentru activitatea de promovare a cărții și a serviciilor de bibliotecă.

În momentul de față, pictează de zor (mai mult peisaje rurale) și lucrează la ediția a II-a a romanului său de debut – „Duhul eclipsei”. De asemenea, romanul său, „Zăpezi trecătoare”, urmează să vadă lumina tiparului anul viitor. Pregătește cea de-a șasea expoziție a sa de pictură, ”Peisaje și flori”, sub egida Uniunii Asociației Artiștilor Plastici din România, filiala Satu Mare. Cele mai noi lucrări ale sale vor fi expuse în perioada 1-30 octombrie 2020, la Galeria de Artă a U.A.P. din Piața 25 Octombrie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 9, 2020. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.