Țigări de contrabandă în valoare de peste 6.000 lei, în mașina unui sătmărean

În 22 august a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare s-a organizat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 14.30, a fost oprit pentru control, pe raza localității Satu Mare, un autoturism marca Mitsubishi Pajero înmatriculat în România.

La volanul autoturismului se afla cetățeanul român S.B., în vârstă de 54 de ani, domiciliat pe raza judeţului Satu Mare. La controlul sumar al autoturismului, pe bancheta din spate au fost descoperite două bagaje voluminoase care conțin țigări.

S-a luat măsura conducerii cetățeanului român împreună cu autoturismul la sediul serviciului, unde, în urma inventarierii bagajelor, a rezultat cantitatea de 550 pachete țigări cu timbru ucrainean, în valoare de 6.400 lei.

Autoturismul, în valoare de 14.400 lei, a fost indisponibilizat la sediul serviciului, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on august 25, 2020. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.