Amenzi de 51.000 lei aplicate în trafic, și 15 permise de conducere reținute de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 10 decembrie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 110 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 10 decembrie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 110 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ  51 000 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 15 permise de conducere.

Tot în data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug, au identificat un bărbat, de 39 de ani, din Chilia, care se afla la volanul unui autoturism, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere, fiind implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 11, 2020. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.