Duminică, 03 ianuarie 2021 (duminica dinaintea Botezului Domnului), Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Municipiul Satu Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Din soborul slujitor au făcut parte Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, Pr. Tiberiu Vălean, Pr. Gabriel Gorgan, Arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial, Arhid. Gherasim Nap, Diacon Ionuț Socolan, altăruri de alți părinți slujitori.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohial dirijat de prof. Ramona Boitor-Socolan.
Între credincioșii prezenți la slujbă s-a aflat și ing. Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială şi fost membru în Adunarea Naţională Bisericească, cu ajutorul căruia, Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului din Ierusalim ajunge în Eparhia Maramureşului şi Sătmarului dar şi în alte eparhii din Transilvania.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului