În județul Satu Mare, pentru clasa a IX-a, anul școlar 2021-2022 sunt 2.288 de locuri

Proiectul planului de școlarizare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare a fost precedat de analiza numărului de elevi de clasa a VIII-a, de opțiunile de continuare a studiilor în clasa a IX-a; s-au luat în considerare solicitările operatorilor economici pentru învățământul profesional; au fost consultați reprezentanții sindicatelor din învățământ, în conformitate cu următoarele criterii: legislativ, economic, demografic, geografic, socioeconomic şi cel al relevanţei.

Aspectele avute în vedere în fundamentarea proiectului planului de școlarizare sunt:

-Respectarea legislației în vigoare;

-Asigurarea cuprinderii absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal și cel profesional, inclusiv dual;

-Analiza nevoilor pieței muncii pentru calificări din învățământul profesional și tehnic.

Numărul de elevi existenți în clasa a VIII-a, în anul școlar curent, în județul Satu Mare, este 2352, în scădere față de anul școlar precedent (3076 de elevi). Din sondajul de opțiuni privind continuarea studiilor, reiese că 84 de elevi și-au exprimat opțiunea de a continua studiile liceale/profesionale în județele limitrofe.

Astfel, proiectul planului de școlarizare pentru clasa a IX-a, anul școlar 2021-2022, cuprinde 2288 de locuri, în 92 de clase, repartizate după cum urmează:

31.5 clase, liceu, filieră teoretică: 819 locuri;
9.5 clase, liceu, filieră vocațională: 228 de locuri;
15 clase, liceu, filieră tehnologică: 360 de locuri;
36 clase, învățământ profesional, inclusiv dual: 881 de locuri.
Ponderea numărului de clase pentru învățământul profesional și tehnic este de 55.43 %, iar ținta prevăzută în cadrul Strategiei de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic în România prevede o pondere de 60% până în anul școlar 2024-2025.

Comparativ cu numărul de clase de a IX-a existente în anul școlar 2020-2021, și anume 101 clase (învățământ liceal și profesional), proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022 cuprinde cu 9 clase mai puțin.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 2, 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.