Avansează lucrările de modernizare a Grădiniței nr.29 și Creșei ”Punguța cu 2 bani”

Investim în educație! Investim în viitorul copiilor noștri! Lucrările de modernizare a Grădiniței nr.29 și Creșei ”Punguța cu 2 bani” din municipiul Satu Mare, de pe str. 1 Decembrie 1918, avansează. Proiectul este finanțat din fonduri europene și are o valoare de 2.984.852,48 lei.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a verificat stadiul lucrărilor de la Grădinița nr.29 și Creșa ”Punguța cu 2 bani”.

”Acest proiect este unul important pentru că ne permite să investim, din fonduri europene aproape 3 milioane de lei în reabilitarea grădiniței și a creșei, să oferim condiții foarte bune educatorilor și copiilor, dar și să mai reabilităm o clădire din Centrul Vechi al municipiului Satu Mare. Mii de angajaţi lucrează la firmele care realizează aceste proiecte, sectoare economice importante fiind susţinute şi din aceşti bani europeni. Estimez că în acest an, din fiecare 100 de euro pe care îi investim în oraș, 70 de euro sunt fonduri europene“, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Lucrările presupun reabilitarea imobilului, dotarea celor două unități preșcolare și amenajarea locurilor de joacă. Totodată, se reabilitează cu acest prilej o clădire din centrul istoric al municipiului.

La Creșa ”Punguța cu 2 bani” sunt înscriși 40 de copii, iar Grădinița nr. 29 este frecventată de 51 de copii.

Tot din fonduri europene se reabilitează Grădinița nr. 7, unde lucrările sunt avansate, și Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuşi”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 2, 2021. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.