Țigări în valoare de 31.640.000 lei, confiscate la frontiera de nord a țării, în 2020

În data de 3 februarie 2021, în prezenţa domnului chestor de poliţie Bondar Marin, adjunct al inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române a avut loc analiza activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației, în anul 2020. La această activitate au participat conducerea inspectoratului, poliţişti de frontieră cu funcţii de conducere din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației şi în sistem de videoconferință şefii structurilor subordonate din județele Maramureș, Satu Mare și Suceava.

Cu această ocazie, inspectorul șef al ITPF Sighetu Marmației, domnul comisar șef de poliție Coman Florin a prezentat principalele realizări din domeniile de activitate.

Anul 2020 a reprezentat pentru personalul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei o perioadă în care s-au continuat eforturile pentru îndeplinirea atribuţiilor la toate nivelurile şi pentru realizarea standardelor de calitate în domeniile ce revin Poliţiei de Frontieră Române – controlul şi supravegherea frontierei de stat şi cooperarea poliţienească.

Situația  operativă la frontiera de stat, din zona de responsabilitate a I.T.P.F. Sighetu Marmației, a fost caracterizată prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, în mod special a activităţii de contrabandă cu ţigări, trafic cu autovehicule furate din străinătate şi migraţie ilegală.

Valori de trafic

În anul 2020, prin punctele de trecere a frontierei din cadrul inspectoratului, în zona de competenţă a judeţelor Satu Mare, Maramureş și Suceava, s-a înregistrat un trafic de peste 3.350.000 persoane (7.400.000 în anul 2019), din care 2.400.000 cetăţeni din state UE şi 950.000 persoane din state non-UE care au tranzitat frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire în/din ţară. De asemenea, în aceeaşi perioadă au tranzitat frontiera peste 1.300.000 mijloace de transport.

Scăderea traficului din punctele de trecere a frontierei, în comparație cu anul 2019, se datorează măsurilor restrictive impuse pe perioada stării de urgență și a stării de alertă în vederea prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu SARS-CoV-2.

Fapte ilegale

În anul 2020, polițiștii de frontieră au întocmit 913 dosare penale (Satu Mare – 304, Maramureş – 251, Suceava – 358) sub aspectul săvârșirii a 1.610 infracţiuni de către 1.363 persoane.

Pe linia activităţii de cercetare penală în dosarele instrumentate la nivelul inspectoratului au fost destructurate 3 grupări infracționale organizate, iar 16 persoane au primit arest preventiv.

Au fost aplicate 711 sancţiuni contravenţionale în valoare de 280.000 lei.

Bunuri confiscate

Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2020 a fost de peste 54.300.000 lei – aproximativ 11.313.000 euro.

Situaţia detaliată pe judeţe a bunurilor confiscate se prezintă astfel:

  • Satu Mare – 3.100.000 lei;
  • Maramureș – 11.700.000 lei;
  • Suceava – 39.500.000 lei.

Situaţia bunurilor confiscate sau indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră în cadrul misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat, se prezintă astfel:

  • 2.730.000 pachete ţigarete (5.463 baxuri)
  • 137 autovehicule (din contrabandă şi din traficul cu autoturisme furate)
  • 250 kg chihlimbar
  • 453 bucăți articole electronice, electrice și IT
  • 13.525 produse cosmetice
  • 2.312 bucăţi articole vestimentare

Migraţia ilegală

Pe linia migraţiei ilegale au fost intensificate măsurile de supraveghere şi control la frontiera de stat, care au dus la descurajarea eventualelor grupuri de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera.

La nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, pe această linie de muncă, au fost desfăşurate 109 acţiuni proprii şi în comun cu structurile teritoriale ale Inspectoratului pentru Imigrări de pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Suceava.

În urma acestor acţiuni s-au înregistrat 67 dosare de migraţie ilegală în care au fost implicaţi 397 cetăţeni străini cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei. Totodată, în urma acţiunilor desfăşurate au fost reţinuţi şi cercetaţi 15 traficanţi (5 Ucraina, 8 România, 1 Turcia şi 1 Germania) cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

Contrabanda continuă să reprezinte principalul fenomen infracţional care se manifestă la frontiera cu Ucraina.

În anul 2020, pe linia combaterii contrabandei, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au înregistrat 311 dosare penale, fiind implicate 207 persoane, sub aspectul săvârşirii a 400 infracţiuni.

Totodată, au fost executate 14 percheziţii domiciliare în cadrul unor acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări și au fost puse în executare 27 de ordonanțe de punere sub sechestru asigurator. Valoarea bunurilor puse sub sechestru se ridică la suma de 3.500.000 lei.

A fost descoperită şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 2.730.000 pachete ţigări (5.463 baxuri) de provenienţă ucraineană, în valoare totală de 31.640.000 lei (Satu Mare – 155.000 pachete țigări, Maramureș – 608.000 pachete țigări și Suceava – 1.967.000 pachete țigări).

În această zonă sunt descoperite aproape zilnic persoane care încearcă să traverseze frontiera transportând ţigări de contrabandă, deseori poliţiştii de frontieră fiind nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru reţinerea lor, în conformitate cu prevederile legii, deoarece nu se supun somaţiilor legale. În anul 2020, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-au înregistrat 111 evenimente de frontieră în care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare.

Pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate au fost executate în zona de competenţă 15 acţiuni, atât independent, cât şi împreună cu structurile de cooperare.

Astfel, în anul 2020, au fost descoperite pe comunicaţii şi în punctele de frontieră 30 de autovehicule semnalate ca fiind furate din străinătate sau căutate de autorităţi, a căror valoare depăşeşte suma de 2.770.000 lei.

Ca urmare a activităţii desfăşurate au fost înregistrate 29 dosare penale, pentru săvârşirea a 30 infracţiuni de către 30 persoane, cetăţeni români şi străini.

Cooperarea instituţională

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei s-a pus accent pe colaborarea cu autorităţile de frontieră din ţările vecine, sens în care în anul 2020 au avut loc 16 şedinţe şi 155 întrevederi de frontieră cu autorităţile de frontieră ale Ucrainei şi s-au desfăşurat 44 misiuni în comun pentru supravegherea frontierei de stat.

Corespondenţa dintre Inspectoratul Teritorial şi Detaşamentele de Grăniceri Mukacevo şi Cernăuţi s-a transmis în ambele sensuri prin Punctul de Contact Porubne şi prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei – Solotvino.

Activităţi similare s-au derulat şi la frontiera cu Ungaria, în anul 2020 au avut loc 11 de şedinţe şi 81 întrevederi de frontieră, respectiv s-au desfăşurat 28 de misiuni în comun cu poliţia ungară pentru supravegherea frontierei de stat.

Concluzii

Contrabanda cu produse accizabile, îndeosebi tutun şi ţigări de provenienţă ucraineană, reprezintă principala forma de manifestare a infracţionalităţii transfrontaliere la graniţa cu Ucraina, rezultatele obţinute reflectând eforturile depuse de poliţiştii de frontieră pentru desfăşurarea în bune condiţii a misiunilor specifice, atât pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat, cât şi pe linia combaterii criminalităţii transfrontaliere.

Obiective propuse în anul 2021

Executarea de misiuni și acțiuni tip, altele decât cele planificate, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere, executate în baza analizelor de risc

Creşterea capacităţii operaţionale la nivelul inspectoratului teritorial  și asigurarea unui dispozitiv de control eficient, flexibil şi dinamic prin utilizarea judicioasă şi la capacitate maximă a forţelor, mijloacelor tehnice şi a câinilor de serviciu.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 5 februarie 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.