Țigări de contrabandă în valoare de 800.000 lei, găsite de Poliție într-o autoutilitară la Gherța Mică

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Gherța Mică au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Satu Mare.

În urma controlului efectuat, polițiștii au găsit în autoutilitară 1 200 000 de fire țigarete, de proveniență Ucraina, în valoare de aproximativ 800 000 de lei, fără documente legale de proveniență.

Întreaga cantitate de țigarete cât și autoutilitara au fost ridicate în vederea confiscării.

Cazul a fost preluat de polițiștii de investigare a criminalității economice care continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale. 

Aceștia au dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei depistate la volan, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on februarie 11, 2021. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.