Socializare, călătorie în timp și bucurie ca acum sute de ani. MedievArtFest 2021

După un an greu de pauză, timp în care iubitorii de istorie, reconstituiri istorice, spectacole live, (nu online), cu tematică medievală, atmosferă relaxată la 20 de kilometri de Satu Mare într-un decor unde trecutul vibrează, a venit vremea ca în sfârșit, după pandemie, să ne relaxăm într-un mod plăcut și inedit, petrecând un sfârșit de săptămână ”altfel” dar binecunoscut din amintirile de pe Facebook. 

MedievArtFest Ardud, 2021 a început în forță vineri, 23 iulie în Cetatea Ardud, ctitorită de voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragfi, acum mai bine de 800 de ani. Fără deja tradiționala paradă din Centrul municipiului Satu Mare, și cu alte câteva modificări de program, se anunță totuși o ediție eliberată de constrângeri și una reușită în orice condiții.

Așa cum a declarat și primarul orașului Ardud, Ovidiu Marius Duma: ”După o întrerupere de un an, din cauza pandemiei, suntem în situația de a putea să organizăm acest festival, și să ne bucurăm cu toții de o călătorie în timp, de o socializare, fiind și o situație prielnică să ne putem întâlni, de a ne bucura de un act cultural”. 

Participă și ne bucură la ediția de anul acesta: Teatrul Scena – Târgu Mureș, Ordinul Cavalerilor Deus Vult – Oradea, Ordinul Cavalerii din Carpați – Deva, Ordinul Solomonarilor – Suceava, Scutierii de Mühlbach – Sebeș, Lăncierii de Ardud, Garda de Mureș, Garda Cetății Deva, Garda Cetății Ardud, Toboșarii Școlii de Arte Târgu Mureș, Zânele Silvane, trupele Focul Viu, Maramureș, Nomen est Omen – București și Holloének Hungarica – Ungaria. 

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 24 iulie 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.