Proiectul multianual ”Comemorarea Eroilor Neamului” continuă miercuri la Moftin

Proiectul multianual ”Comemorarea Eroilor Neamului”, inițiat de către conducerile asociațiilor județene ale cadrelor militare în rezervă și retragere din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, continuă în a șasea etapă din acest an.

Astfel, sub patronajul Instituției Prefectului Județului Satu Mare, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, cu autoritățile locale din U.A.T. Moftin, Muzeul Județean, Direcția Județeană de Cultură, unitățile din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și din Ministerul de Justie, cu asociații civico patriotice și cultele religioase, vor avea loc, în comuna Moftin alte manifestări de comemorare și cinstire a militarilor români căzuți în cel de al Doilea Război Mondial, astfel:

– 14 septembrie 2021, ora 11.30, Cimitirul din localitatea Sânmiclăuș, mormânt comun a șase eroi români (trei cunoscuți și trei necunoscuți);

– 14 septembrie 2021, ora 12.30, la marginea șoselei, între Bisericile Ortodoxă și Greco-Catolică, Monument și morminte individuale a 11 militari, 10 români și unul german.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 13 septembrie 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.