Terenuri de sport pentru preșcolarii din localitățile Agriș, Căpleni, Tiream și Ciumești

”Comorile cele mai de preț ale județului Satu Mare sunt copiii. Ei reprezintă viitorul. Datorăm mare recunoștință tuturor celor care fac diamante strălucitoare reale din aceste pietre încă mici, acelora care îi fac să îndrăgească mișcarea și sportul. Astăzi, în cadrul programului de dezvoltare a grădinițelor din Bazinul Carpatic, inițiat de guvernul Ungariei, inaugurăm terenuri sportive pentru preșcolari în 4 grădinițe din județul Satu Mare”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, cu ocazia dării în folosință a terenurilor de sport pentru preșcolari din Agriș, Căpleni, Tiream și Ciumești.

”Începând de astăzi, localitățile Agriș, Căpleni, Tiream și Ciumești, vor fi dotate cu terenuri sportive pentru preșcolari care vor oferi, sutelor de copii de aici, posibilitatea de a face sport. Datorită echipamentelor cu care au fost dotate, aceste terenuri îi vor ajuta pe cei mici să învețe elementele de bază ale unor sporturi precum handbalul, baschetul, fotbalul sau chiar tenisul. Mulțumiri speciale domnului dr. Grezsa István din Ungaria, responsabil pentru coordonarea programului, și fără de care acest lucru nu s-ar fi putut materializa.

Îi mulțumim pentru grădinițele, școlile și bisericile noastre! Ceea ce putem promite, în schimb, este să consolidăm în continuare sistemul de învățământ, să continuăm lupta pentru educația în limba maternă și, cu sprijinul Ungariei, vom demara Academia de fotbal din județul Satu Mare și vom dezvolta programul de handbal, astfel încât copiii din grădinițe să își poată continua cariera sportivă”, a mai spus Pataki Csaba,.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 29 septembrie 2021. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.