Trei cetățeni din Libia și Tunisia, opriţi din drumul ilegal spre vestul Europei la Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat trei cetăţeni străini care intenţionau să treacă ilegal din România în Ungaria, pe frontiera verde. Cu toţii voiau să ajungă în ţări din vestul Europei, dar sunt cercetaţi acum pentru trecere ilegală a frontierei de stat.

Duminică, 03 octombrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 02.00, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, poliţiştii de frontieră în cooperare cu colegii din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Satu Mare au depistat două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Acestea au fost conduse la sediul Sectorului în Punctul de Trecere a Frontierei Petea şi, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că este vorba despre doi cetăţeni din Libia. Aceştia au 27, respectiv 34 de ani şi intenţionau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.

Câteva ore mai târziu, continuând acţiunea pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au mai depistat, la aproximativ 200 metri de linia de frontieră, o a treia persoană, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Şi aceasta a fost condusă la sediul instituţiei, iar în urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean tunisian în vârstă de 26 de ani. Şi acesta intenţiona să treacă ilegal frontiera din ţara noastră în Ungaria pentru a ajunge mai apoi într-un stat Schengen.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalul cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 6 octombrie 2021. Filed under Infracțiuni. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.