Proiecte pilot în valoare de 9,3 milioane de euro propuse și susținute de Victor Negrescu, aprobate de Parlamentul European

Șapte proiecte pilot propuse și susținute de eurodeputatul Victor Negrescu, în valoare de peste 9 milioane de euro, au fost aprobate de către Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Proiectele propuse se referă la zona de educație, media și cultură.

“Sunt bucuros că am reușit din nou să vin cu inițiative care să aducă fonduri europene suplimentare pentru proiecte pilot în domeniul educației, mediei și culturii. Prin aceste noi proiecte, în valoare de 9,3 milioane de euro, am reușit să inițiez acțiuni în valoare de peste 17 milioane de euro în acest mandat, pe lângă cele circa 50 de milioane de euro obținute în cei trei ani din mandatul anterior. Un proiect important este cel privind crearea unui Hub European dedicat Patrimoniului Cultural menit să sprijine protejarea și conservarea patrimoniului european. Am obținut de asemenea finanțare pentru sprijinirea sportului dar și fonduri pentru educația media.” a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, raportorul alternativ al Grupului S&D pentru bugetul european pe anul 2022.

Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat în această săptămână perspectiva sa privind bugetul european pe anul 2022. În acest raport sunt incluse proiectele pilot inițiate de eurodeputați. Europarlamentarul Victor Negrescu este membrul Parlamentului European cu cele mai multe proiecte pilot inițiate, în valoare totală de circa 80 de milioane de euro.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 11 octombrie 2021. Filed under Politică. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.