Ne luăm rămas bun de la profesorul Nicolae Pop, un maestru al artelor plastice

Profund întristați de trecerea la cele veșnice a pictorului Nicolae Pop, ne luăm rămas bun de la cel ce a fost profesorul, pictorul, fostul primar, director de școală și Cetățean de Onoare în comuna Apa, județul Satu Mare.

S-a născut în comuna Cicârlău, județul Maramureș, la 18 aprilie 1938. După terminarea Institutului de Arte Plastice ”Ion Andreescu” din Cluj-Napoca s-a stabilit definitiv în comuna Apa. A fost licențiat și al Facultății de Istorie din Cluj-Napoca. A fost membru, din 2007, al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Satu Mare. În primăvara anului 2018 a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Apa. 

L-am vizitat ori de câte ori am avut prilejul. Casa lui era deschisă tuturor. De fiecare dată când scoteam câte o carte, el îmi dăruia, cu tot sufletul, câte un tablou cu flori. Într-un interviu, cu doi ani în urmă, la întrebarea: ”Cum simte natura pictorul?”, Nicolae Pop a răspuns: ”Pictorul o percepe atât de diversificat, așa cum sunt și sufletele oamenilor. Natura este încărcată cu idei, viziuni și de stări ale psihicului, fiind asimilată de starea interioară a pictorului”.

Rămas bun, prieten drag. Dumnezeu să te răsplătească pentru bunătatea ta.

Prof. Carol C. KOKA

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 12 octombrie 2021. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.