Baza sportivă „Dinamo” se deschide pentru iubitorii sportului. Conducerea FRF, prezentă

Primăria Municipiului Satu Mare și Federația Română de Fotbal vor inaugura joi, 21 octombrie, de la ora 17.00, baza sportivă „Dinamo”, proiect realizat cu fonduri de la bugetul municipiului Satu Mare și în parteneriat cu Federația Română de Fotbal. La deschidere vor participa primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, președintele FRF, Răzvan Burleanu, secretarul general Gabriel Bodescu și directorul tehnic FRF, Mihai Stoichiță.

Baza Sportivă „Dinamo” cuprinde un teren de fotbal  cu gazon sintetic, cu dimensiunile de 100 x 60 m, aceste dimensiuni fiind acceptate şi pentru desfăşurarea competițiilor oficiale și a unor meciuri de categoriile B şi C. 

Proiectul a presupus și amenajarea unei piste de atletism din material tartan, a unei gropi cu nisip pentru săritura în lungime, precum și montarea unui sistem complet pentru iluminarea nocturnă a terenului, cu 4 stâlpi de 20 m, cu reflectoare şi sisteme paratrăsnet, precum și a tribunei ce cuprinde 200 de locuri. Totodată, au fost renovate vestiarele, a fost instalată o tabelă de marcaj și au fost amenajat terenuri de baschet și mini-fotbal.

”Este o bază sportivă unică în nord-vestul țării și va veni în sprijinul multor echipe care în timpul sezonului rece sunt nevoite să plece în Ungaria pentru antrenamente. Această bază sportivă va fi deschisă atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru cei care vor să practice sportul de masă”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Primăria Municipiului Satu Mare a investit 3.000.000 lei din bugetul local pentru modernizarea bazei sportive ”Dinamo”. Federația Română de Fotbal a fost partenerul Primăriei în acest proiect prin contribuția avută la amplasarea gazonului sintetic.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on 20 octombrie 2021. Filed under Sport  . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.