Marți 26 octombrie, în sala de expoziții a CJCPCT Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției de pictură și grafică, „Toamna Seniorilor”, care a reunit patru artiști plastici sătmăreni trecuți de 70 de ani: Estan Ecaterina, Fóris Katalin, Tillinger Ștefan și Szodoray – Parádi Hajnalka.
Artiștii au fost felicitați de către vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Valer Beșeni și managerul instituției, Robert Laszlo. Lucrările prezentate sunt inspirate de oameni și locuri din sătmar în ipostaze specifice fiecărui artist.
O expoziție intitulată atât de sugestiv, ”Toamna seniorilor”, se constituie într-un omagiu adus unor artiști care și-au dedicat întrega viață unui crez artistic superior, ilustrat atât de generos în spațiul expozițional al Centrului de Creație.
Sunt lucrări elaborate, rod al unor talente adevărate, dar și al unor experiențe artistice novatoare care întregesc tabloul artistic al meleagurilor noastre, cu atât mai mult cu cât lucrările prezentate sunt imagini ale unor locuri și chipuri sătmărene, demne de toată admirația.
În semn de respect și prețuire, vicepreședintele Cristian Valer Beșeni, le-a înmânat câte o diplomă din partea Consiliului Județean pentru aportul esențial adus la conturarea profilului artistic identitar al județului nostru.