În organizarea Consiliului Județean Satu Mare, Asociației Civice Tempora, la Catedrala Ortodoxă cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare a avut loc lansarea volumului ”Cimitirul Eroilor din Satu Mare, loc de odihnă pentru ostași din întreaga Europă”, autor Col. (r) Voicu Șichet, președintele Asociației Civice Tempora.
Volumul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare și a primit numai cuvinte de apreciere din partea celor care au onorat cu prezența și au luat cuvântul: Excelența Sa Ambasador Simona Miculescu – cetățean de onoare al Municipiului Satu Mare, Dr. Viorel Câmpean, Dr. Daniela Bălu, Col. (r) Zorin Platec, și a moderatorului lansării, preotul paroh Dr. Cristian Boloș.
Cei prezenți au fost unanim de acord că au asistat la un eveniment cultural și spiritual de excepție, lansarea cărții având loc în cel mai potrivit loc. Col. (r) Voicu Șichet este și consilier parohial al Catedralei Ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului” unde au avut loc de-a lungul timpului numeroase manifestări culturale de o ținută deosebită.